Piaţa gherleană, dominată de producătorii locali

Am sesizat un lucru îmbucurător zilele trecute, vizitând piaţa agroalimentară din vecinătatea Gării CFR din municipiul Gherla. Faţă de alţi ani, la acest sfârşit de vară am găsit în piaţă mai mulţi producători din împrejurimile oraşului. Până nu de mult, piaţa era pur şi simplu invadată de producători din sudul ţării, în special din zona Olteniei, însă acum pe mese găsim legume şi fructe „autohtone”. Au mai dispărut şi din engrosişti, nu mai sunt atâţia ca altădată, au mai rămas doi-trei, dar şi ei gherleni.

În schimb au reapărut agricultorii din Jucu sau Mintiu Gherlii, tradiţionalii legumicultori de pe Valea Someşului Mic. Chiar dacă mai vin producători şi din Oltenia, cu roşii şi vinete (dar nu atât de mulţi ca şi în anii precedenţi), cele mai căutate produse sunt ale grădinarilor gherleni. Legumele lor sunt nu numai de bună calitate, dar şi proaspete. În ceaa ce priveşte fructele, la mare căutare sunt merele, perele, piersicile, prunele şi strugurii renumiţilor producători din localitatea Cireşoaia. În zilele de târg – adică lunea şi vinerea – ei au cele mai mari vânzări pe piaţa gherleană. În curând, de acolo se vor aduce şi cele mai bune nuci. Ne găsim şi în plină perioadă de vânzare a mierii de albine, furnizată pe piaţa gherleană în special de apicultorii din Chiuieşti, Buza şi Sic, dar şi de localnici care au astfel de preocupări.

Iar preţurile nu sunt exagerat de mari, chiar dacă seceta din luna august şi-a pus amprenta pe calitatea mărfurilor. Fructele costă între 2-4 lei kilogramul, însă, câteodată, vânzătorii mai lasă din preţ, îndeosebi în după-amiaza zilelor de târg, când începe să se deprecieze marfa.

Să mai spunem că, prin grija Primăriei municipiului Gherla, au fost instalate recent în piaţă 120 de mese noi, multicolore, dotate cu spaţii speciale de depozitare a legumelor şi fructelor.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.