Piața comerțului electronic va trece de 160 de milioane de euro

În primele 9 luni din acest an, comerţul electronic cu plata online a înregistrat un volum de 121,4 milioane euro, în creştere cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010, conform unui studiu al companiei Romcard

„Deşi 2011 este un an marcat de instabilitate economică, industria comerţului electronic şi-a păstrat ritmul de creştere de două cifre şi rămîne în continuare o piaţă în plină dezvoltare. Mă refer în primul rînd la creşterea interesului companiilor care se orientează astfel către un nou canal de vînzare şi promovare, dar şi la creşterea competiţiei în industrie, în special din partea băncilor care se arată acum mult mai interesate în dezvoltarea şi promovarea acestui segment, ceea ce nu poate fi decît benefic industriei”, afirmă Daniel Nicolescu, din cadrul companiei ePayment.

O altă tendinţă pozitivă în industria comerţului electronic este diversificarea coşului de cumpărături, evidenţiată de creşterea înregistrată de anumite categorii de produse. Astfel, conform datelor companiei, segmentele magazinelor online care comercializează flori, cărţi şi cadouri au crescut cu 75%, 76% şi respectiv 64%, iar creşteri semnificative s-au înregistrat, de asemenea, şi pe alte categorii de produse, precum jucării (56%) sau confecţii (24%), valoarea coşului mediu crescînd, de asemenea, cu 21% şi atingînd valoarea de 69 euro. „Evoluţia acestor segmente indică faptul că românii apelează tot mai mult la achitarea online a diferitelor cumpărături uzuale, iar creşterea numărului de magazine online determină dezvoltarea industriei comerţului electronic, aducînd noi cumpărători şi stimulînd adopţia plăţilor online”, estimeayă Marin Mitroi, director general Romcard.
Pentru finalul anului 2011, atît Romcard, cît şi ePayment confirmă estimările de la mijlocul anului, potrivit cărora, piaţa comerţului electronic cu plata online va depăşi valoarea de 160 de milioane de euro. De asemenea, conform aprecierilor companiei, în 2012 piaţa va cunoaşte o nouă creştere, în special datorită unor produse, servicii şi acţiuni de promovare noi, care vor atrage cumpărătorii on-line.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.