Petru POANTĂ: O premieră istoriografică

După cunoştinţele mele, lucrarea de faţă este o premieră în istoriografia administraţiei publice din România.     Ca specie, ea aparţine lexicografiei, avînd în acest sens o valoare de pionierat. E vorba, prin urmare, despre un Dicţionar de persoane care au activat în instituţii ale administraţiei publice locale (Primăria şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj), precum şi în Prefectura judeţului. Sînt cuprinse două decenii, adică intervalul în care funcţionează mecanismul alegerilor democratice, persoanele incluse fiind cele în funcţii de conducere şi consilierii aleşi prin votul popular. Fişa fiecăreia conţine un set de informaţii standard, suficiente însă pentru a desena un profil expresiv dacă nu neapărat un portret foarte elaborat. În al doilea rînd, Dicţionarul reprezintă o performanţă în sine, datorată lui Dumitru Cerna, el însuşi funcţionar public, dar şi scriitor. E concentrată aici o muncă de cîţiva ani, ea constînd în principal în culegerea informaţiilor, precum şi în selectarea şi ansamblarea lor. Pe lîngă pricepere, asta presupune răbdare, tenacitate şi o anumită abilitate de a preîntîmpina tot felul de susceptibilităţi şi de a menaja eventuale orgolii. Oricum, autorul ne pune la dispoziţie nu un pomelnic, o listă solemnă şi politicoasă de nume, ci o enormă galerie de personaje cu identităţile civile şi cu cele mai importante înfăptuiri ale lor. Îi avem astfel laolaltă, sustraşi anonimatului, pe cei care au condus şi au administrat judeţul şi municipiul Cluj-Napoca timp de 20 de ani. Proiectele benefice şi derapajele, realizările consistente şi ratările – mai totul poate fi pus pe seama deciziilor acestor oameni. Metamorfozele Clujului din cele două decenii este într-o măsură covîrşitoare opera lor.

Dicţionarul permite mai multe chei de lectură, cu tot atîtea variante de interpretare. Astfel, în ordine politică am putea urmări atît distribuirea funcţiilor de conducere cît şi numărul de consilieri pe care i-au promovat în acest interval partidele politice. O consultare statistică ar indica proporţia dintre bărbaţi şi femei, compoziţia după criteriul vîrstei sau al profesiunilor. Cu toate că nu am nişte grafice riguroase ale acestor lucruri, cîteva constatări sînt posibile: conducerea instituţiilor şi consiliile vizate au o componenţă preponderent masculină; majoritatea aleşilor sînt de vîrstă mijlocie ori de una relativ tînără; în conducerea de vîrf a celor trei instituţii femeile reprezintă o excepţie; numărul destul de mare al consilierilor de etnie maghiară şi prezenţa aproape constantă în funcţiile de viceprimar şi vicepreşedinte constituie proba disciplinei şi responsabilităţii acestei minorităţi în exerciţiul electoral; în sfîrşit, trebuie remarcat nivelul înalt de şcolarizare a celor cu funcţii şi a consilierilor în general. Desigur, nu toate persoanele incluse aici au avut ori au o notorietate pregnantă. Există unele care s-au afirmat în mod special prin performanţele lor administrative şi politice, însă altele şi-au dobîndit prestigiul prin profesiunea lor propriu-zisă, aşa ca în cazul unor cadre universitare. Pe de altă parte, multe dintre ele există, ca persoane publice, în istoria orală sau în presă, cu o imagine diferită faţă de cea oferită de Dicţionar. Dar şi aici, ca şi în modă, celebritatea este efemeră. Şansa supravieţuirii stă, deci, în istoria scrisă, iar Administraţia chiar este o filă de istorie.

În textele sale de încheiere, Dumitru Cerna face un portret generic al funcţionarului public şi îi evocă pe primarii cu care a lucrat la instituţia clujeană. În completarea panoului mă voi referi pe scurt la preşedinţii Consiliului Judeţean şi la prefecţi, în special la cei pe care i-am cunoscut cît de cît îndeaproape. Primul preşedinte şi cel mai longeviv deocamdată este Victor Romulus Constantinescu. De profesie inginer şi profesor la Universitatea Tehnică, el trebuie considerat de fapt părintele fondator al unei instituţii care, în două decenii, s-a dovedit nu doar bine articulată şi stabilă, ci şi mereu dinamică şi inovativă. Persoană nonconflictuală şi cu fler diplomatic, V.R. Constantinescu a fost, în cele două mandate (1992-2000) şi punctul de echilibru în relaţiile de putere dintre instituţiile şi partidele de la putere din judeţ. Deşi a avut o perioadă dificilă, atît politic cît şi economic, Clujul n-a stagnat totuşi, iar instituţiile şi regiile din subordine îşi consolidează identitatea şi funcţionează eficient. Îi urmează, în acelaşi mandat (2000-2004), Ioan Rus (un an) şi Graţian Şerban (trei ani). Acum se cronicizează conflictul cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, însă creşterea economică a judeţului e consistentă şi începe primul program coerent pentru refacerea şi dezvoltarea infrastructurii. Graţian Şerban venea cu o vastă experienţă în administraţie şi construcţii, concentrîndu-se, ca şi Ioan Rus, pe continuarea proiectelor începute şi pe promovarea unora noi, evitînd „reforma” cu orice preţ. Marius Nicoară preia, astfel, în 2004, o instituţie robustă şi bine aşezată în rosturile ei. E şi el un pragmatic, cu remarcabile calităţi manageriale. Reuşeşte să atragă cîteva investiţii de succes, avînd şi şansa ca mandatul său să coincidă cu intervalul micului boom economic al României. Cu Alin Tişe, preşedinte din 2008, se încheie seria inginerilor aflaţi la conducerea Consiliului Judeţean. Jurist de profesie, Tişe îşi face iniţierea în administraţie ca prefect, dar măsura ambiţiei sale constructive o dă în noua funcţie. Plin de energie şi foarte motivat în ceea ce face pe fundalul crizei generalizate îşi creează imaginea unui învingător prin cîteva performanţe de anvergură, consemnate în Dicţionar. Se poate spune, aşadar, că, în cele două decenii, Consiliul Judeţean Cluj, în ansamblul său, a administrat cu competenţă şi cu succese notorii un judeţ, altminteri pe cît de exigent tot atît de dificil. În aceeaşi perioadă, prefecţii sînt mai numeroşi. Reprezentanţi ai Guvernului, ei depind direct de diverse tactici ale partidului care i-a promovat, însă îşi pot dobîndi un prestigiu şi pe cont propriu. Practic, instituţia o construieşte Grigore Zanc, primul prefect al Clujului şi cu cea mai lungă carieră (1990-1996). Sub aceeaşi guvernare, îi urmează pentru cîteva luni Ioan Rus. În timpul Convenţiei Democrate se perindă trei prefecţi (Alexandru Vasile Fărcaş, Vasile Sălcudean, Bogdan Vasile Cerghizan), iar din 2000 vine Vasile-Filip Soporan, al cărui mandat e continuat de Valentin Claudiu Cuibus. Între 2004 şi 2008: Mihail Hărdău şi Alin Tişe, apoi, din 2008, Vasile Florin Stamatian. Activi, cu iniţiative în strategia de dezvoltare a judeţului şi vizibili în spaţiul public au fost îndeosebi: Grigore Zanc, Vasile-Filip Soporan şi Alin Tişe. Dar, cum menţionam la început, lucrarea aceasta, prin însuşi specificul ei, nu-şi propune să evalueze. Selecţia operată nu-i valorizantă, ci consecinţa unui criteriu metodologic. Căci e de la sine înţeles că instituţiile nu aveau cum să funcţioneze doar cu persoanele incluse aici. Cu siguranţă, între multe sute de funcţionari rămaşi în anonimat există destui oameni de ispravă, competenţi şi dedicaţi muncii lor. Ei întreţin complicatul angrenaj al administraţiei, deşi ostilitatea cetăţenilor împotriva birocraţiei se revarsă aproape numai asupra lor. Istoria se scrie însă, de regulă, cu cei din prim-plan şi cu cei care au acces la decizii.