Petrolul ieftin – cea mai mare frică a lui Putin

Gazeta Wyborcza

Din 1999, cînd Putin a ajuns în vîrful puterii, linia sa politică nu a fost una dreaptă. Putin a fost “liberal cu o anumită aplecare spre autoritarism”, autoritarism, după cum încerca el să convingă lumea, necesar Rusiei. Putin l-a convins de “puritatea sufletului său” pe liderul american George W.Bush şi a “strîns şurubul” pentru ruşi, lichidînd procedurile democratice. În toţi aceşti ani, Putin a demonstrat că sufletului său îi este apropiat conservatorismul, care în Rusia însemna o aspiraţie spre menţinerea lucrurilor neschimbate.

În acesta constă secretul popularităţii permanente a lui Putin printre cei pe care în Rusia s-a bazat şi se bazează mereu orice putere: angajaţii civili şi militari ai structurilor de stat. În timpul lui Putin aceştia s-au simţit în siguranţă şi din acest motiv au aşteptat foarte tare revenirea sa. Ei nu-l mai vroiau pe Medvedev, care a demonstrat că are o calitate extrem de preţioasă pentru orice şef: nu se teme să-şi pedepsească şi să-şi demită subalternii.

Totodată, nu se poate spune că, urmîndu-şi voia inimii, Putin va conserva ordinea în ţară şi va duce Rusia la ceea ce acolo este numit “stagnare”. Putin însuşi sau “Putin colectiv”, adică “biroul politic”, concentrat în jurul lui şi care conduce ţara, desfăşoară o politică eclectică, reacţionînd în mod pragmatic la situaţia din interiorul ţării şi de pe scena politică internaţională, şi care din acest motiv face paşi care se contrazic.

De exemplu, în declaraţiile publice pe tema NATO ale politicienilor şi comentatorilor oficiali, Alianţa este prezentată ca principalul duşman al Rusiei, unul agresiv şi extrem de periculos. În acelaşi timp, fără a se lăuda cu acest lucru în faţa propriului popor, Moscova acordă ajutor substanţial forţelor NATO din Afganistan. Atitudinile anti-NATO răspîndite printre ruşi nu împiedică puterea de la Moscova să conştientizeze cît de importantă este misiunea forţelor internaţionale în apropiere de graniţele ruseşti şi să tragă din aceasta concluziile corecte.

Prin urmare, dacă Putin va menţine sau nu statu-quo-ul depinde de situaţie. Dacă opoziţia, care şi-a ridicat iarna capul, va începe să slăbească, Putin o va îndepărta din nou în plan secund, însă dacă liderii săi vor reuşi, în cele din urmă, să se unească şi să găsească forme de contraatac eficiente, Putin va trebui să accepte desfăşurarea reformelor politice demarate de Medvedev.

Putin şi anturajul său se tem cel mai mult de un nou val al crizei mondiale. Valul precedent, din 2008, a arătat că Rusia depinde, ca de un drog, de cererea la resurse energetice. Statul rus simte mai tare ca oricare altul prăbuşirea bruscă de pe pieţele internaţionale, cînd pînă şi imensele rezerve financiare au salvat cu greu ţara de la catastrofă.

Acum Putin va trebui să-şi onoreze promisiunile electorale, care vor deveni destul de împovărătoare pentru bugetul Rusiei. Putin nu va reuşi acest lucru dacă preţul la barilul de petrol va scădea din nou. În acest caz ar putea apărea riscul izbucnirii de noi revolte, iar lozincile opoziţiei vor deveni populare, determinînd puterea să negocieze cu adversarii săi politici. Căi pentru depăşirea situaţiei vor trebui căutate împreună cu partenerii străini: în primul rînd cu Europa şi cu SUA.

Însă, este posibil ca Putin să aibă din nou norocul care l-a însoţit de-a lungul celor 4 ani ai primei sale preşedinţii, cînd preţurile la petrol au crescut spectaculos, iar ruşii, al căror nivel de trai era în creştere, au uitat despre politică şi s-au întors cu spatele la opoziţie.