Pestilent

Îngălatul Sancho Panza a călătorit (prin istoria literară) ca parte antagonică şi inseparabilă de stăpânul său Don Quijote de la Mancha, iscând din pestilenţialul situaţiilor personale adamante de fapte şi întâmplări umane. Vremurile slinoase au trecut însă şi nici măcar Cervantes n-a stat să le mângâie cu geniala-i pană. Au trecut, zic, în momentul în care omenirea a descoperit că e infinit mai bine să te speli, să faci curat în habitatul propriu. Fie că-i casa, oraşul sau ţara ta.

Duhanul este o mare plagă de care nu putem scăpa.

Nu afectează direct numai sănătatea oamenilor, dar îngreunează incredibil şi ceea ce mişcă în jurul nostru. Iată că, din Thailanda vine o ştire care, dacă n-ar ascunde grave prejudicii, ar putea fi de-a dreptul comică. Autorităţile din Departamentul de Resurse Maritime din cadrul Ministerului Resurselor Naturale şi Mediului din această ţară au dat o ordonanţă drastică în ceea ce priveşte fumatul. Mai exact, au interzis practicarea acestui viciu pe plajele din frumoasa Thailandă. Explicaţia? O treime din deşeurile de pe litoral şi din mare sunt formate din chiştoacele aruncate de vilegiaturişti. Resturile de ţigări se descompun foarte greu, iar timpul îndelungat presupune că substanţele toxice din ele intră în apa mării. Un jeg pestilenţial de care trebuie scăpat, spune ministerul de resort, drept pentru care cuantumul amenzilor pentru cei care nu respectă restricţia este de… 3000 de dolari.

În acest sens, propunem ca funcţionarii publici locali şi centrali să fie dotaţi cu câini… comunitari. Pe care, obligatoriu, să-i plimbe, zilnic, în diferite locuri ale perimetrului oraşelor şi satelor de pe meleag. Aşa, probabil, vor observa – statul cu nasul în jos le-ar mai tăia şi din aroganţa cu care tratează populaţia – deci,vor vedea ce mizerie adună chiştoacele din jurul barurilor, şcolilor, locurilor de agrement, a pieţelor de alimente etc. Mizerie accentuată de milioanele de chiştoace aruncate care pe unde. Nu-i vorbă că, în pofida legii, se fumează în draci şi în incinta instituţiilor. Pe faţă. Sau în buzile primăriilor, în camera de Documente secrete de la Consiliul judeţean, în cotloanele unde nu sau instalat entităţi electronice care să declanşeze jeturi de apă pe pipaşii înrăiţi.

Şi… nesimţiţi.

Sunt pline tufele din parcuri, mucurile tronează pe luciuri de ape (pescarii?), acoperă rădăcinile arbuştilor ornamentali… Şi toate astea se adaugă altor şi altor resturi de tot felul. Infestând. Puţind. Otrăvind, pur şi simplu, viaţa.

Ciudat e că autorităţile de la noi se preocupă mai mult de poluarea fonică a demonstraţiilor antiguvernamentale, decât de mormanul de mizerie care se ridică tot mai ameninţători în jurul nostru.

Poate…

Radu VIDA