Peste 500 de lei pentru masa de Paște

Suma medie pe orășenii intenţionează să o cheltuiască pentru produse alimentare şi băuturi cu ocazia Sărbătorilor Pascale este de 533 lei.

Datele studiului iSense arată că, în timp ce 13% dintre români vor petrece Paştele acasă, alături de rude, o pondere similară vor fi la alte rude sau în vizite scurte la familie, 6% vor celebra Paştele în vizite la prieteni, 3% vor opta pentru un concediu în străinătate, 2% vor merge la munte şi 2% la mare.

O pondere mică a românilor (3%) afirmă că vor petrece sărbătorile de Paşte peste hotare. Cele mai populare destinaţii pentru vacanţa sunt Italia (31%), Spania şi Franţa (19%), Germania şi Bulgaria (15%), Finlanda, Norvegia, Danemarca şi Ungaria (câte 12% dintre preferinţe), Marea Britanie, Croaţia şi Elveţia (8%), Austria şi Statele Unite ale Americii (4%).

Ouăle roșii, nelipsite pe masa de Paște

Cele mai importante tradiţii pascale pentru românii din mediul urban sunt sărbătorirea Paştelui alături de familie şi apropiaţi (34%), vopsirea ouălor roşii (20%) şi participarea la Slujba de Înviere (17%). De asemenea, 1 din 10 români spune că tradiţia care contează cel mai mult este momentul Învierii şi cântarea specifică de Înviere (9%), urarea tradiţională „Hristos a Înviat!” (8%), participarea la Denii (5%), pasca (3%) sau respectarea postului Paştelui (2%).
În ceea ce priveşte masa tradiţională de Paşte, datele din studiu menţionează că, pentru opt din zece români din mediul urban ouăle roşii/vopsite nu vor lipsi de pe masa de Paşte. Alături de acestea, peste jumătate dintre respondenţi (52%) vor pune pe masă şi cozonac, iar 32% vor consuma şi sarmale.
Totodată, pasca, salata de boeuf şi fripturile de porc şi de pui vor fi consumate de 27%, 30%, respectiv 26% dintre români, pe când friptura şi drobul de miel de 20%. La polul opus se află ciorba de miel, cu doar 8% dintre cei chestionaţi care au precizat acest fel de mâncare.
Când vine vorba despre pască şi cozonaci, 39% din totalul celor intervievaţi afirmă că prepară în casă pasca, iar 38% că prepară în casă cozonacii. Aproape un sfert (22%) dintre români preferă să comande cozonaci, în timp ce 12% comandă pască. În acelaşi timp, 19% vor avea aceste alimente preparate de către rude sau familie, iar 10% nu vor cumpăra sau prepara deloc cele două feluri de desert.

Iepurașul costă mai mult de 400 lei
Suma medie pe care românii din mediul urban o vor cheltui pentru produsele alimentare şi băuturile de pe masa de Paşte este de 533 de lei. Circa 45% dintre respondenţi au declarat că bugetul alocat va fi la fel ca anul trecut, 17% vor aloca un buget mai mare decât în 2021, în timp ce 37% vor cheltui o sumă mai mică decât în anul precedent.
Cea mai mare parte a bugetului, aproximativ 298 de lei, va fi alocată alimentelor de bază, urmată de cadouri (114 lei), vacanţe sau călătorii (98 lei) şi articole vestimentare (77 lei).

Privind Iepuraşul de Paşte, 43% dintre cei chestionaţi au în plan să cumpere cadouri pentru apropiaţi, iar bugetul mediu este de 424 de lei. Cele mai oferite cadouri sunt: articolele de îmbrăcăminte sau încălţăminte (40%), produsele de casă şi cosmeticele (37%), jucăriile (33%), cărţile (23%), banii (19%), băuturile alcoolice (18%), articolele pentru hobby-uri (10%), bijuteriile (8%) şi electronicele sau electrocasnicele (8%) şi dulciuri (3%).
Principala sursă de achiziţie pentru cadourile de Paşte sunt hypermarketurile şi supermarketurile (53%), apoi magazinele online (49%), mall-urile (44%) şi magazinele stradale (15%).
Patru din zece români (41%) din mediul urban vor dona de Sărbătorile Pascale către orfelinate, aziluri de bătrâni sau cazuri sociale, în timp ce 15% vor dona bani, in medie 176 lei, iar 26% vor dona lucruri.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut