Peste jumătate dintre români consumă lactate dimineața

Un studiu recent relevă că 64% dintre români se trezesc până în ora 8, 53% dintre ei consumă micul dejun, iar 22% dintre cei care consumă micul dejun aleg cel puțin un produs lactat în meniu.

Jumătate dintre români sar peste micul dejun, majoritatea fiind fără copii. Ei au tendința de a consuma ceva mai târziu în timpul zilei, ca mic dejun prelungit sau gustare, relatează studiul realizat de compania de cercetare Epiphany pentru FrieslandCampina România, deționătoarea brandului Napolact.

Doar 6 din 10 români consideră că micul dejun este important și tind să petreacă nu mai mult de 10 minute pentru pregătirea micului dejun în timpul săptămânii. Cu toate acestea, în weekend dedică mai mult timp (peste 15 minute) pentru pregătirea micului dejun. În România, micul dejun (32%) și gustarea intermediară (33%) sunt la fel de importante.

Peste jumătate dintre români consumă produse lactate dimineața, iaurtul fiind produsul lactat preferat de către adulți, iar trei din cinci copii consumă lactate în timpul dimineții, cele mai populare fiind cerealele cu lapte.

Consumatorii de lactate sunt familii cu copii care consideră că micul dejun și o alimentație sănătoasă sunt importante. Consumul general de lactate este determinat mai mult de alimentele lactate (unt, brânzeturi, iaurturi) – 36% decât de băuturile lactate (lapte, iaurturi de băut) – 29%. Produsele lactate se consumă cel mai mult în timpul micului dejun și al micului dejun prelungit.

Dintre produsele lactate, iaurtul simplu este cel mai consumat produs, care face chiar parte din primele 10 produse alimentare consumate în toate ocaziile de dimineață, pe locul întâi fiind pâinea, care este și cel mai consumat aliment pe parcursul săptămânii. Produsele lactate sunt cel mai adesea combinate cu carbohidrați, cum ar fi sandvișurile și alte tipuri de produse de panificație.

„1 iunie – Ziua internațională a laptelui este o zi pe care tot mai mulți ar trebui să o sărbătorim deoarece celebrăm un aliment important – laptele! Acest aliment este unul versatil pentru un mic dejun rapid și nu numai. Laptele poate completa perfect orice tip de mâncare. Napolact vine în întâmpinarea celor care adoptă o dietă sănătoasă, care să constituie un aport de energie în fiecare zi, o dieta așa cum se cuvine. Laptele aduce o sursă bună, naturalã de proteine, minerale și vitamine și oferă o nutriție completă pentru copii și adulți. Ne propunem prin produsul Napolact să punem pe mesele românilor un plus de sănătate și gust,” spune Răzvan Orbulescu, director de marketing FrieslandCampina România.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut