Peste jumătate dintre angajați preferă un sistem de lucru mixt, birou+acasă

Peste 64% dintre angajaţii care au participat la un sondaj efectuat de o platformă de recrutare spun că şi-ar dori să continue să lucreze o parte din timp de acasă şi după ce va trece pandemia.


Potrivit BestJobs, 23% dintre angajați consideră că lucrul la distanţă ar fi util cel puţin 1-2 zile pe săptămână, în timp ce aproape 12% ar vrea să meargă la birou doar 4 zile pe lună.
Înainte de debutul pandemiei, peste 81% dintre angajaţi lucrau de la birou – numai de la birou (61%) sau în cea mai mare parte a timpului de la birou (20%) – și au constatat că nu mai pierd timp cu deplasarea zilnică (69%), dar și că şi-au redus semnificativ cheltuielile zilnice, legate de transport, masă de prânz, haine etc. (51%). Beneficiul principal, pe care majoritatea respondenţilor (56%) l-au resimţit lucrând de acasă, este că s-au putut proteja mai bine de Covid-19. În plus, programul flexibil şi confortul biroului lor de acasă le-au permis celor mai mulţi să petreacă mai mult timp cu familia (45%), să-şi gestioneze mai bine timpul (36%), să fie mai productivi (28%) şi mai puţin stresaţi (19%).
Totuşi, mai bine de jumătate (56%) dintre angajaţi spun că le lipseşte interacţiunea cu colegii şi, chiar dacă lucrează de acasă, 52% afirmă că ajung să aloce mai mult de 8 ore pe zi activităţii profesionale şi că le este dificil să delimiteze viaţa profesională de cea personală (43%), mai ales că sunt adesea întrerupţi de copii, animale de companie sau au probleme cu conexiunea la internet (39%). Cu toate acestea, peste 82% dintre cei care lucrează de acasă ar recomanda cunoscuţilor să experimenteze acest mod de lucru.
Cum revenirea la birou va fi treptată şi voluntară, iar în multe locuri în sistem mixt, cu muncă de acasă în unele zile, şi şedinţe pentru proiecte la birou în altele, 81% dintre angajaţi consideră că angajatorul ar trebui să le plătească utilităţile (internet, curent electric, apă) şi consumabile (apă potabilă, cafea, articole de birotica si papetarie etc.), dar şi să aloce un buget suplimentar pentru a acoperi beneficiile de la birou (49%) sau să subvenţioneze achiziţia unui mobilier de birou adecvat şi echipamente suplimentare (47%).
Până acum, principalele beneficii pe care le-au avut angajaţii în perioada de telemuncă, din partea companiei angajatoare, au fost flexibilitatea programului de lucru (63%), asigurări de sănătate private (38%), training-uri, workshop-uri, programe de dezvoltare sau reconversie (22%), dar şi bonusuri în bani (14%), zile de concediu în plus (8%) sau acces la consiliere psihologică sau de carieră şi mentorat (8%).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut