Peste 9000 de polițiști acționează pe perioada minivacanței de 1 Mai

Peste 9.000 de polițiști sunt la serviciu, pe toată perioada minivacanței de 1 Mai, pentru siguranța tuturor celor care participă la evenimente, activităţi cultural-artistice sau sportive și pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier pe principalele căi spre/dinspre staţiunile turistice şi litoral, precum şi spre punctele de trecere a frontierei.

Potrivit IGPR, pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă sunt  organizate 3.343 de patrule de siguranţă publică, dintre care 292 pedestre şi 3.051 auto. Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere, aproximativ 1.500 de poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de cei de la ordine publică, vor acționa pe drumurile naţionale şi autostrăzi și vor utiliza, în medie, zilnic, peste 300 de aparate radar, pentru a-i descuraja şi sancţiona pe cei care nu respectă regimul legal de viteză.

„În zilele cu aflux mare pe căile rutiere, cu sprijinul Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, se vor desfășura misiuni de supraveghere a traficului rutier, cu un elicopter, fiind vizate, în special, Autostrada A2 și Drumul Național 1. Structurile de poliţie transporturi vor patrula, zilnic, în 229 de trenuri de călători, în 227 de staţii şi triaje de cale ferată, în 13 aerogări şi în 21 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre” – informează IGPR.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.