Peste 6.000 de elevi și preșcolari din Dej beneficiază de dotări moderne printr-un proiect finanțat din PNRR

Municipiul Dej a finalizat implementarea proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ din Municipiul Dej”, o investiție majoră în infrastructura educațională locală, care aduce beneficii directe pentru peste 6.000 de preșcolari și elevi, precum și pentru 480 de cadre didactice.

Proiectul, cu codul F-PNRR-Dotari-2023-2826, a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul Pilonului VI – Politici pentru noua generație, Componenta C15 – Educație. Valoarea totală a investiției se ridică la 10.917.111,95 lei, din care 9.174.043,63 lei reprezintă finanțare eligibilă din PNRR, iar 1.743.068,32 lei reprezintă TVA eligibilă.

Implementarea proiectului a început în august 2023, iar finalizarea acestuia marchează un nou pas în procesul de modernizare a sistemului educațional din municipiu.

„Mă bucur că am reușit să finalizăm o importantă investiție în învățământul dejean, dotarea grădinițelor, școlilor gimnaziale și liceelor cu mobilier, echipamente IT și materiale didactice. De această investiție în valoare de peste 2,1 milioane de euro beneficiază peste 6.000 de preșcolari, școlari și 480 de cadre didactice. Este un proiect care completează investițiile în modernizarea unităților de învățământ, pentru a oferi copiilor noștri spații de învățare moderne și dotate la standarde europene”, a declarat primarul municipiului Dej, Costan Morar.

În cadrul proiectului au fost dotate 11 unități de învățământ din municipiu – patru grădinițe, trei școli gimnaziale și patru licee – cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale moderne.

Printre principalele rezultate ale investiției se numără:

  • dotarea a 9 laboratoare de informatică cu echipamente digitale moderne;
  • echiparea a 135 de săli de clasă și grupe cu tehnologie digitală;
  • dotarea a 158 de săli de clasă și grupe cu mobilier și materiale didactice;
  • modernizarea a 7 laboratoare de științe prin mobilier și echipamente digitale;
  • dotarea a 19 cabinete școlare cu mobilier specific, materiale didactice și echipamente digitale;
  • echiparea a 3 ateliere de practică cu materiale, echipamente de specialitate și tehnologie digitală.

Autoritățile locale consideră că această investiție contribuie semnificativ la creșterea calității actului educațional și la adaptarea procesului de învățare la cerințele actuale, oferind elevilor și profesorilor condiții moderne de studiu și predare.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.