Peste 40 milioane de euro pentru crescătorii de bovine

Guvernului a adoptat o Ordonanța de Urgență prin care instituie o schemă de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor de bovine, în 2022, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Valoarea estimată a schemei de ajutor este de 217.756.000 lei (44 milioane euro), iar cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap de animal pentru un efectiv estimat de 602.740 capete. Valoarea totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu poate depăși 250.000 euro.

Perioada de depunere este de 30 de zile lucrătoare, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, iar termenul de plată este 31 Decembrie 2023.

Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat sunt crescătorii care dețin vaci de lapte, respectiv întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, persoanele fizice, după caz, precum şi persoanele juridice, care îndeplinesc următoarele condiții: dețin minimum 10 capete de vaci adulte cu excepţia celor din UAT-urile din zona montană care dețin minimum 5 capete vaci adulte, cu vârsta maximă de 12 ani, inclusiv, la data de 31 iulie 2022, în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în baza națională de date (BND) * au produs și valorificat lapte în perioada 1 august – 31 decembrie 2022.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut