Peste 40.500 de utilizatori înregistrați în Spațiul Privat Virtual

Numărul celor înregistraţi în Spațiul Privat Virtual (SPV) a depășit 40.500 de utilizatori, potrivit bilanțului Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), realizat în martie 2016, care mai arată că, pînă acum, există peste 215.000 de documente solicitate și descărcate din SPV, altele decît adeverințe de venit și certificate de atestare fiscală. Serviciul on-line al ANAF îi ajută pe contribuabili să afle ce obligaţii fiscale au de plată și conturile de trezorerie unde le pot achita. Plățile se pot face prin virament bancar, prin ordin de plată, prin serviciile de plăți on-line ale băncilor comerciale sau prin tipărirea notelor de plată către trezorerie. Odată înregistrați în SPV, contribuabilii vor primi confirmarea plății, indiferent de modalitatea în care aceasta a fost făcută. Din SPV, se pot descărca deciziile de impunere din 2013 încoace, se poate verifica modul în care au declarat angajatorii contribuţiile de asigurări sociale şi se pot depune, gratuit, formularele 200, 220 și 230. Tot on-line, se pot solicita și elibera de ANAF adeverințe de venit electronice și certificate de atestare fiscală. Tot în SPV se găsește un istoric al fluxului de documente transmise și eliberate de ANAF. Serviciul este disponibil în toată țara.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut