Peste 4.200 de copii adoptabili, în România

Numărul copiilor adoptabili din România a crescut cu 35% în primul trimestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 4.249 la 31 martie 2021, arată datele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, prezentate în cadrul unei dezbateri organizate de ANDPDCA și UNICEF. Conform acelorași date, a crescut și numărul familiilor atestate pentru adopția națională, acesta ajungând la 3.087, cu 30% mai mare față de primul trimestru al anului trecut. 

Cel mai mare număr de copii adoptabili este reprezentat de băieți – 2.414, în vreme ce 1.835 sunt fete. 1.319 copii au sub 6 ani (377 – între 0 și 2 ani, iar 942 – între 3 și 6 ani), iar 2.930 au peste această vârstă (2924 – între 7 și 13 ani, iar 6 – între 14 și 17 ani). Majoritatea (3.390 de copii) se află la asistenți maternali, 613 sunt în servicii de tip rezidențial, restul aflându-se în grija altor familii sau persoane, la tutori sau în plasament la rude până la gradul al IV-lea. Potrivit UNICEF, deși a crescut semnificativ față de anii anteriori, numărul copiilor adoptabili este foarte mic față de numărul total al copiilor aflați în sistemul de protecție specială, care ajunge la 48.031, din care 36.159 se află la asistenți maternali sau în servicii rezidențiale.

Participanții la dezbatere au luat în discuție situația „copiilor greu adoptabili”, care reprezintă „acei copii pentru care, într-o perioadă de nouă luni de la declararea, adoptabilității, nu s-a reușit identificarea unei familii potrivite sau, chiar dacă aceasta a fost identificată, nu s-au putut urma pașii care să conducă la finalizarea adopției”. Cel mai adesea – arată UNICEF -, în această situație se află copiii cu vârsta mai mare de 3 ani, copiii cu o stare de sănătate mai delicată, copiii care au nevoi crescute de stimulare a dezvoltării sau copiii care au frați cu care sunt adoptabili împreună.

„De la numărul uriaș de 100.000 de copii aflați în instituții în 1990, am ajuns la aproximativ 14.000 la sfârșitul anului 2020. Așadar, mai este mult de lucru în privința creșterii numărului de copii care se dezvoltă în mijlocul familiilor, iar adopțiile sunt esențiale. Creșterea în afara unui mediu familial scade șansele copiilor de a se dezvolta la maximum, iar cercetările au arătat că, la fiecare trei luni trăite de un copil sub 3 ani într-o instituție, dezvoltarea sa fizică întârzie cu o lună”, declară Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.

Promovarea adopției naționale, alături de alte măsuri care promovează prevenirea separării copilului de familie, dar și dezvoltarea serviciilor de suport pentru familiile expuse diverselor riscuri, vor fi încorporate ca priorități în cadrul Strategiei Naționale pentru Drepturile Copiilor 2021-2027, aflată în proces de elaborare.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut