Peste 200 de sancţiuni contravenţionale aplicate de poliţiştii clujeni, într-o zi

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au desfăşurat miercuri, 16 decembrie, o acţiune pentru prevenirea accidentelor de circulaţie produse pe fondul consumului de alcool, fiind vizată, totodată, şi respectarea legislaţiei privind Politist-3desfăşurarea activităţii de taximetrie.

Potrivit IPJ Cluj, în cadrul acţiunii poliţiştii au aplicat peste 200 sancţiuni contravenţionale, 8 dintre acestea pentru consum de alcool, iar 4 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 14 permise de conducere şi au fost reţinute 10 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii au verificat peste 450 de taximetre, fiind aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

În vederea prevenirii evenimentelor rutiere, poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţişti rutieri au acţionat miercuri pe raza localităţilor Dej, Iclod, Gherla şi Apahida, distribuind materiale informative.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.