Peste 200 de noi infectări cu coronavirus, la Cluj

Autoritțiile clujene au raportat, joi, alte 216 persoanet confirmate cu Covid-19, în urma efectuării a 2.129 de teste, din care 1.226 diagnostic grupe de risc, 546 teste efectuate la cerere și 357 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 405.677 de teste, la nivelul județului Cluj.

În prezent, la ATI, sunt internate 75 de persoane. Până acum, s-au vindecat și au fost externate 2061 de persoane, din care 1.608 din județul Cluj, dar au decedat 551 din care 376 din județul Cluj.

În acest moment sunt internați 675 de pacienți, din care 627 din județul Cluj.

La nivel național, un număr de 5.236 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a informat, joi, Grupul de Comunicare Strategică.

Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează sursa citată.

Până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 845.352 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 774.277 au fost declarate vindecate. La nivel naţional, până la această dată, au fost prelucrate 6.258.854 de teste RT-PCR şi 390.803 teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 28.454 de teste RT-PCR (17.822 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.632 la cerere) şi 9.801 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 873 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut