Peste 200 de firme clujene au intrat în insolvenţă

Datele publicate de Oficiului Naţional al Registrului Comerţului arată că, în intervalul ianuarie – august, 202 de operatori economici din judeţul Cluj au intrat în insolvenţă, cifrăîn scădere cu 23,76% faţă de situaţia înregsitrată în aceeaşi perioadă a anului trecut.

La nivel naţional, numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a scăzut cu 29% în primele opt luni din 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, la 3.978 insolvenţe. Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 669, în scădere cu 39,5% faţă aceeaşi perioadă din 2018. Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor – cu 328 de insolvenţe, Timiş – 222, Constanţa – 198 şi Iaşi – 165. În august, au fost înregistrate 245 de insolvenţe la nivel naţional, cele mai multe în Bucureşti (37). În Cluj, au intrat în insolvenţă, în august, 12 firme.
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.244, în construcţii – 589 , în industria prelucrătoare – 469 şi în hoteluri şi restaurante – 310.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.