Peste 19.300 de candidați înscriși la UBB la finalul primei săptămâni de admitere

Peste 15.470 de absolvenți de liceu și-au depus dosarele de înscriere în prima săptămână de admitere în anul universitar 2023-2024 la Universitatea Babeș-Bolyai, în timp ce aproape 3.900 de absolvenți de facultate au optat, în aceeași perioadă de timp, pentru studiile de master oferite de UBB.

Astfel, numărul dosarelor depuse pentru studiile de licență în sistem de învățământ cu frecvență a ajuns la 13.408, iar cele pentru învățământ la distanță sau cu frecvență redusă sunt în număr de 2067. Numărul dosarelor pentru studiile de master depuse în prima săptămână a admiterii 2023 se ridică la 3895. La o parte dintre facultățile UBB, înscrierile continuă și în această săptămână, atât la licență, cât și la master.

Conform datelor furnizate de universitatea clujeană, cea mai căutată facultate a fost Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, unde au fost depuse 2.831 de dosare pentru studiile de licență, urmată de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – cu 2.604 de dosare pentru studiile de licență, Facultatea de Matematică și Informatică – 1.696 de dosare depuse, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – unde au fost depuse 1.677 de dosare de înscriere, respectiv, Facultatea de Drept care a avut 1.159 de candidați la studiile de licență.

În ceea ce privește admiterea pentru studiile de master, cele mai căutate specializări au fost, în prima săptămână de înscriere, cele ale Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (984 de dosare de înscriere depuse), urmate de cele ale Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (913 candidați) și ale Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (618 candidați).

Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 10 și 27 iulie 2023. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afișarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile pentru fiecare dintre cele 22 de facultăți ale UBB.

„Pentru admiterea în anul universitar 2023-2024, facultățile din cadrul Universității Babeș-Bolyai au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoștințelor și capacităților cognitive ale elevilor. Facultățile vor lua în considerare media examenului de bacalaureat, cu pondere diferită. Tematica de concurs și bibliografia pentru probele scrise se găsesc afișate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăți” – precizează un comunicat al universității clujene.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut