Peste 150 de copii participanți la evenimentul „Armenopolis, în prag de sărbătoare”

Sub genericul „Armenopolis, în prag de sărbătoare”, „micii meșteri mari”, coordonați de profesoara Daniela Katona, s-au bucurat, săptămâna trecută, de rezultatele unui an plin de activități de învățare a meșteșugurilor tradiționale.

La activitatea care s-a desfășurat la Muzeul de Istorie din Gherla au participat peste 150 de copii, alături de reprezentanții instituțiilor partenere în proiectul „Micii Meșteri Mari”, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Gherla și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj. Aici a avut loc vernisajul unei expoziții internaționale, cu lucrări realizate de elevi pe parcursul anului, lucrări inspirate de arta tradițională din zona în care trăiesc, dar și un moment de colinde tradiționale.

Până la începutul anului viitor pot fi admirate lucrări ale elevilor de la instituțiile de învățământ: din Gherla – Școala Gimnazială Nr. 1, Liceul Tehnologic, Liceul Teoretic „Kemeny Zsigmond”, Liceul „Ana Ipătescu”, Liceul „Petru Maior” și Palatul Copiilor Cluj, Structura Gherla; Școala Gimnazială Mintiu Gherlii; din Dej – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și Palatul Copiilor Cluj, Structura Dej; Clubul Copiilor – Horezu, Clubul Copiilor – Oltenița, Școala „Regina Maria” din Vintileasca, Vrancea, Clubul Copiilor Avrig, Gimnaziul „Friedrich Schiller” din Târgu Mureș; din Republica Moldova – satul Răuțel, raionul Fălești și satul Palanca, raionul Călărași; din Ungaria – Școala din Oroshaza și din Kozarmisleny; din Belgia – Mara Corăbean și din Italia – Daria Hurlui.

Pentru ca bucuria să fie deplină, pe scena din curtea Muzeului de Istorie,  grupuri de colindători de la școlile din Gherla și Dej (Liceul Teoretic „Kemeny Zsigmond”, Școala Gimnazială Nr.1, Liceul „Petru Maior”, Liceul „Ana Ipătescu” Gherla și Palatul Copiilor Cluj, Structura Gherla și Structura Dej) au prezentat colinde tradiționale.

Fiecare copil a primit în „trăistuță” daruri dulci de la sponsorii manifestării, Electrohard SRL Gherla, EMIDORY SRL Gherla și Monica Dana Moldovan, consilier.

Grigore SÂMBOAN
Consultant artistic CJCPCT Cluj
Foto: Claudiu CAPRA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.