Peste 1370 de candidați, la examenul de rezidențiat. 790 sunt absolvenți de Medicină

Peste 1.370 de candidați vor susține duminică, 17 noiembrie 2024, examenul național de rezidențiat organizat la Cluj-Napoca de Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu”, transmit reprezentanții UMF Cluj-Napoca într-un comunicat de presă. Din totalul de 1.371 de candidați care vor susține examenul la Cluj-Napoca, 790 sunt absolvenți de Medicină, 246 sunt absolvenți de Medicină dentară și 335 sunt candidați absolvenți de Farmacie, potrivit reprezentanților universității clujene.

Aceștia asigură că Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu” va lua măsuri speciale astfel încât proba scrisă să se desfăşoare în condiţii optime pentru toţi cei implicaţi în acest proces, candidați și organizatori. În acest sens, s-au pregătit 16 săli de examen în mai multe locații din Cluj-Napoca: amfiteatrele proprii, amfiteatre ale Universității Babeș-Bolyai și ale Universității de Știinte Agricole și Medicină Veterinară.

Examenul scris va avea loc duminică 17 noiembrie, de la ora 10:00, va avea o durată de patru ore și va acoperi trei domenii: medicină, medicină dentară și farmacie. Acesta va consta într-un test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identic în toate centrele universitare în care se organizează concursul. Candidații vor afla rezultatele pe loc, după finalizarea examenului, grilele fiind corectate electronic. Pentru a alege un loc sau un post candidații trebuie să obțină un punctaj minim de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național. Locurile și posturile disponibile în specialitate vor fi atribuite în ordinea punctajului obținut, în limita pozițiilor publicate în concurs, pe baza unei clasificări naționale pentru fiecare domeniu.

Citând sursa amintită, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a urat succes candidaților: „Examenul național de rezidențiat este o etapă esențială în parcursul profesional al fiecărui viitor medic sau farmacist, iar pentru Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca organizarea acestui examen este o responsabilitate majoră. Și în acest an ne asigurăm că examenul se va desfășura fără probleme, cu accent pe transparență și corectitudine, conștienți fiind de importanța acestui concurs pentru cariera fiecărui candidat. Le urăm mult succes absolvenților noștri și avem încredere că ei, ca tineri medici, medici stomatologi și farmaciști, își vor începe drumul profesional cu încredere, având universitatea noastră ca partener solid în formarea lor.”

În acest an, la nivel național, peste 10.500 de candidați vor susține examenul de rezidențiat organizat de Ministerul Sănătății, fiind scoase la concurs 4.961 de locuri și 237 de posturi, pentru care vor candida 10.575 de absolvenți din întreaga țară. Examenul se desfășoară în șase centre universitare din țară, unde există universități de medicină si farmacie, București, Cluj-Napoca, Iași, Târgu Mureș, Craiova și Timișoara. La concursurile de intrare în rezidențiat din anii trecuți cele mai multe punctaje de peste 800 și cea mai mare rată de promovare din țară, în toate cele trei domenii, medicină, medicină dentară și farmacie, au fost obținute de către absolvenții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, informează aceiași reprezentanți.

sursă foto: UMF Cluj-Napoca

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut