Peste 10 milioane de teste rapide au ajuns în depozitele inspectoratelor școlare

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, a anunțat că 10.540.000 de teste rapide COVID destinate preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ au ajuns în depozitele inspectoratelor școlare, urmând ca marți sau miercuri să înceapă testările.

„În cursul zilelor de sâmbătă și duminică, în depozitele inspectoratelor școlare au fost primite 10.540.000 de teste rapide (de saliva – n.r.) destinate preșcolarilor, elevilor și personalului din învățământ. Acestea sunt ambalate în kituri individuale sau de câte două. Marți, acestea vor fi distribuite beneficiarilor, urmând a fi utilizate de îndată. În consecință, prima testare  se va putea realiza marți sau miercuri”, a informat Sorin Ion, citat de AGERPRES.

Procesul de achiziție a 18.500.000 de teste rapide de salivă pentru depistarea COVID-19 a fost reluat după ce, vineri, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins, ca nefondată, contestația depusă de un operator economic privind această achiziție, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut