Pesta – boala “istorică” ce continuă să ucidă

Le Monde

Omenirea nu mai cunoaşte acele monstruoase valuri ucigaşe cum au fost ciuma aşa-zis “justiniană” din secolul al VI-lea, celebra “pestă neagră” din secolul al XIV, care a făcut zeci de milioane de victime, sau a treia mare epidemie, cunoscută sub numele de “pestă chineză”, care a lovit în principal Asia în perioada 1894-1920.

În mod cert, progresul înregistrat la capitolul igienă, antibioticele şi campaniile de deratizare (bacteria este transportată în principal de rozătoare şi transmisă prin muşcăturile de purici infestaţi) au făcut ca boala să cunoască un substanţial declin. Însă, contrar variolei, pesta este departe de a fi eradicată.

Madagascarul figurează pe locul doi printre ţările cele mai afectate, cu un număr total de 7.182 de cazuri, fiind devansată doar de Congo (10.581 de cazuri), unde războiul civil, exodul populaţiei şi deteriorarea condiţiilor de trai au favorizat probabil contacte mai ample între oameni şi rozătoare. Pe locul trei figurează Zambia, cu 1.309 cazuri. Ţările africane reprezintă peste 97% din infecţiile acestei perioade. Dar, printre cele 12 de ţări care au declarat cel puţin 40 de bolnavi de pestă în aceşti 10 ani, se regăseşte China (locul 7, cu 227 de cazuri) şi… SUA (locul 11, cu 57 de cazuri).

În timpul acestui deceniu 2000-2009, există desigur “cazuri clasice” de contaminare, precum cele din 2005 şi 2006 din minele de aur şi diamante din Congo (peste 100 de morţi) sau ca cele care se constată în fiecare an în Madagascar. Însă, există de asemenea şi cazuri mai “exotice”, cum a fost cel al contaminării pe cale alimentară din Afganistan, în 2007, cînd 83 de persoane s-au îmbolnăvit după ce au mîncat carne de cămilă infectată, iar 17 dintre ele au murit.

Există cazuri şi mai surprinzătoare, cum a fost cel al cercetătorilor americani ucişi de boală în 2007 şi 2009. Primul era biolog şi lucra într-un parc naţional din Marele Canion, Arizona. După ce a găsit cadavrul unei puma dotate cu un radio-emiţător, el a decis să-i facă autopsia pentru a determina cauzele morţii. Crezînd că animalul a fost ucis într-o luptă cu o altă puma, cercetătorul nu a luat măsuri de protecţie, cum ar fi mănuşile sau masca. O săptămînă mai tîrziu bărbatul a murit.

Al doilea caz a fost şi mai extraordinar, aducînd în prim-plan un genetician care manipula frecvent o tulpină a bacteriei pestei a cărei virulenţă era atenuată genetic prin suprimarea unei molecule avînd funcţia de a capta fierul necesar bacteriei. În condiţii normale, aceasta nu ar fi ucis nicio persoană, însă omul de ştiinţă era purtătorul unei anomalii genetice ce conferea ţesuturilor din organismul său un surplus de fier, ceea ce a “compensat” handicapul bacilului. Spitalizat de urgenţă, bărbatul nu a putut fi salvat.