Perversa forţă a iluziei

Radu VIDA

Am promis că n-am să-i mai pomenesc numele. Aşa am să fac. Aş vrea să nu fi existat cei zece ani de domnie cumană din istoria modernă a României. Dar nu eu am ales… Iar acum, mai abitir decît cînd era în funcţie, vorbeşte prostii. Se dă şi se… mişcă popular. Nu face însă altceva decît să trombonească. Vă miră?

Păi, trebuie să vă amintesc că aşa a făcut şi cît înstăpînea Controceniul. Iar acum, a abordat mult hulita metodă iliesciană, de a ieşi din politică „doar cu picioarele înainte”. Nu ştiu, în aceste condiţii, cine l-ar mai vota. Cu toate că nostalgici… se găsesc pe toate drumurile. Pe unul l-a uns prim-ministru, pe altul procuror şef, pe altul… Dar şi aceştia, în sinea lor cea mică, cred, au convingerea chiar că meritul a fost doar al lor. Că nu încrengăturile de partid şi interesele meschine i-au cocoţat în vîrf. Drept pentru care, sînt sigur că n-ar mai băga mîna în urnă (era să spun „în foc”).

Să vedem.
Cînd a fost cu Marea Moschee de la Bucureşti, a aruncat rahatul în curtea lui Ponta. Era perioada de mare porcăială între un preşedinte cinic şi un prim-ministru dornic, măcar în intenţie, să facă ceva pentru acest popor. Dar – remarcaţi, vă rog – de la înălţimea funcţiei sale, n-a făcut nimic pentru a opri elanul mahomedan. Parşivă manevră! Acum lucrurile se precipită. Noul preşedinte a ţinut cu tot dinadinsul să facă o vizită la şalvaragii. În campania sa de alegeri prezidenţiale, şi Iohannis a atacat ideea înălţării unei Moschei, la concurenţă cu Biserica Neamului şi alte megalomanii, boli cu etiologii complicate. S-a potolit Werner în momentul în care Recep Erdogan s-a dat cu fundul în două luntri. Şi a invocat, ceea ce probabil doamna Merkel îi şoptise la urechile protestantului nostru preşedinte: prietenia… bla, bla!

Revenim, însă, şi spunem că celălalt preşedinte, cu gură mai slobodă decît un marinar de uscat, ce navighează pe valurile politichiei bizantine, spune că, dacă Turcia vrea moschee, atunci să ne dea pămînt (?) pentru a construi o catedrală ortodoxă. La Istanbul? Păi, mai bun loc de adunat toţi descreieraţii care-şi leagă visele de cele 74 de neveste (şi soacre, oare?) prin autoexplozie în numele lui Alah, nici că există! Şi la ce ne trebuie o biserică acolo de unde, timp de 500 de ani, au venit numai rele pentru Ţărişoare? Nu avem intimitatea sufletului pentru a spune o rugăciune, oriunde ne aflăm? Ne trebuie ziduri? Şi cupole? Şi Hagia Sophia a fost a 8 minune a lumii. Doar că turcii (la 1453) au dat cu bidineaua pe mozaicuri şi au construit 4 minarete în cele patru colţuri ale acestei minunăţii arhitecturale de început creştin. Iar înăuntru şi-au tras o „lojă a sultanului”. Cu toate acestea, milioane de turişti creştini se roagă acolo, în tăcere, netulburînd cu nimic, nici măcar cu un gînd de uciganie, marea sală a pronaosului construit de Iustinian I. Dar cel mai mare dom ce a străbătut veacuri de creştinism din Imperiul Roman de Răsărit (al doilea, cum ar veni, după dom-ul bisericii Sfîntul Petru de la Roma), îi apără… de ploaie tot pe urmaşii lui Mahomed!

Şi, dacă noi nu avem nevoie de Biserică la Istanbul, nici ei n-au nevoie de moschee la Bucureşti. Doar dacă nu vor să repete „pelerinajele” întreprinse în toate cele Trei Ţări Române – una din cauzele rămînerii noastre în urma istoriei occidentale, datorată ienicerilor şi spahiilor din pustietăţile Anatoliei. Aceste pelerinaje se lăsau cu pîrjol şi rămînerea aici, pentru veacuri, a înalţilor „comisari” turci, ce nu încăpeau la Înalta Poartă. Iar o moschee n-ar fi altceva decît o haltă pe un nou drum al musulmanilor spre inima Europei.
Dacă, în general, vor să ajungă pînă acolo.