Perspectiva unei Uniuni Europene mai democratice

Wall Street Journal

Criticii şi susţinătorii Uniunii Europene sînt de acord cu faptul că aceasta trebuie să fie mai democratică pe măsură ce influenţa sa creşte în viaţa celor 500 de milioane de cetăţeni ai săi. Dar, după cum se întîmplă de regulă în blocul comunitar, acum cu 28 de membri, interesele politice fac greu de atins acest deziderat.

O temă centrală de dezbatere despre democraţie se axează pe postul de preşedinte al Comisiei Europene, executivul european cu sediul la Bruxelles ce iniţiază legi şi monitorizează statele membre care încearcă să se adapteze unui set crescînd de reguli economice.

Actualul preşedinte al Comisiei Europene, fostul premier portughez Jose Manuel Barroso, ar urma să se retragă din această funcţie, în circumstanţe normale, la sfîrşitul lui octombrie 2014. O idee recomandată de însăşi Comisia Europeană şi sprijinită de aleşii europeni ar fi ca principalele partide politice din Parlamentul European să îi nominalizeze succesorul înaintea alegerilor parlamentare din luna mai a anului viitor.

În acest fel, mulţi alegători europeni vor vota ştiind că, dacă formaţiunea lor favorită va cîştiga cele mai multe mandate în Parlamentul European, atunci personalitatea nominalizată de aceasta va fi viitorul preşedinte al Comisiei. Un alegător al Partidului Laburist din Marea Britanie ar şti astfel că dacă grupul socialist va cîştiga cele mai mare număr de locuri atunci, de exemplu, Martin Schulz, actualul preşedinte al Parlamentului European şi cel nominalizat de socialiştii europeni, va deveni viitorul şef al CE.

Unele persoane nu văd însă cu ochi buni o şi mai mare politizare a Comisiei. Aşa cum este, rolul Comisiei Europene este atît politic – cei 28 de comisari ai săi sînt politicieni în ţările lor de origine -, cît şi tehnic, întrucît ar trebui să fie un arbitru independent ce decide dacă guvernele UE respectă sau nu legislaţia comunitară. O sporire a laturii politice ar conduce la o diminuare a imparţialităţii deciziilor tehnice, susţin aceste persoane.

Charles Grant, director al Centre for European Reform, un think-tank proeuropean cu sediul la Londra, apreciază că folosirea alegerilor parlamentare pentru a-l desemna pe preşedintele CE este “presărată cu potenţiale riscuri”. În cazul în care Comisia va fi prea apropiată de Parlament, un posibil efect al acestei schimbări, acest lucru ar submina şi mai mult credibilitatea sa şi a statelor membre, a explicat el.

Şi alte carenţe practice stau în calea acestui scenariu. Unul se referă la necesitatea ca şi candidaţii să aibă suficientă experienţă pentru a discuta de la egal cu liderii naţionali. Dar a fi nominalizaţi înainte de alegerile europarlamentare ar însemna ca şi candidaţii să îşi “arate mîinile” cel tîrziu în februarie. Aceasta ar înlătura efectiv posibilitatea ca orice lider guvernamental actual să intre în cursă. O lecţie poate fi trasă din experienţa, în 2009, a lui Jan Peter Balkenende, pe atunci premier al Olandei, de a candida la preşedinţia Comisiei, atunci cînd aceasta i-a afectat serios poziţia în politica naţională.

După care se pune problema recunoaşterii. În ce măsură se va identifica alegătorul de rînd din Portugalia, de exemplu, cu candidaţi la funcţia de preşedinte al CE, mai ales dacă actualii lideri sînt scoşi din joc? Chiar şi activul şi prezentul în mediul public Martin Schulz ar putea avea probleme în a fi recunoscut în afara Bruxellesului.

Este, de asemenea, greu de crezut că liderii europeni vor renunţa uşor la dreptul lor de a-i alege pe conducătorii instituţiilor de top – iar funcţia de preşedinte al Comisiei Europene este doar una dintre cele ce urmează să fie stabilite anul viitor. În cadrul Comisiei, alte două poziţii prestigioase vor fi puse la bătaie: cea de şef al diplomaţiei – deţinută în prezent de britanica Catherine Ashton – şi rolul devenit recent foarte important al comisarului pentru afaceri economice şi monetare – ocupat actualmente de finlandezul Olli Rehn. Nu trebuie uitat, evident, nici rolul de preşedinte al Consiliului European, pe care îl deţine la ora actuală belgianul Herman Van Rompuy, pînă la sfîrşitul lui noiembrie 2014.