Persoanele de peste 16 ani cu boli cronice – acces la programare în centrele disponibile pentru vaccinul Pfizer

Persoanele cu vârstă de peste 16 ani, care sunt în evidență cu boli cronice, vor putea să se programeze începând din luna martie în centrele disponibile pentru vaccinul de la compania BioNTech-Pfizer, a declarat șeful Comitetului Național de Coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiță.

„În ceea ce privește persoanele tinere, fără boli cronice, din această grupă de vârstă, nu am luat în calcul vaccinarea cu prioritate, având în vedere că din punct de vedere medical sunt persoane la care nu anticipăm o evoluție nefavorabilă în cazul infecției și aici recomandarea foarte fermă este de respectare a măsurilor de prevenție, așa cum le cunoaștem, cu utilizarea măștilor de protecție, distanța fizică, igiena personală, igiena mâinilor, evitarea zonelor supraaglomerate”, a declarat Valeriu Gheorghiță, citat de AGERPRES.

El a fost întrebat dacă autoritățile au în vedere și o posibilă prioritizare și a celor care au vârsta de peste 16 ani, ținând cont că a început și școala.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut