Persoane recalcitrante reţinute de poliţişti

Cinci persoane implicate într-un scandal în comuna Baciu au fost reţinute pentru 24 ore pentru săvîrşirea infracţiunilor de distrugere, violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe.

Potrivit IPJ Cluj, poliţişti din Secţiei 3 Poliţie Rurală Baciu au identificat cinci persoane bănuite de săvîrşirea infracţiunilor de distrugere, violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe. „În 8 august, în jurul orei 8:30, s-a solicitat intervenţia poliţiei în comuna Baciu, judeţul Cluj, pentru aplanarea unui scandal în care sînt implicate mai multe persoane. La faţa locului au intervenit imediat poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Baciu, Poliţiei municipiului Cluj-Napoca şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale, fiind identificaţi şi imobilizaţi cinci bărbaţi cu vîrste cuprinse între 24 şi 32 ani, din Cluj-Napoca şi Floreşti. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că cei cinci bărbaţi care căutau o persoană cu care erau în conflict, au pătruns fără drept în interiorul a două locuinţe situate în aceeaşi curte din comuna Baciu, spărgînd uşile de acces şi provocînd scandal, iar doi bărbaţi au fost loviţi de aceştia în altercaţia creată. Victimele agresate au suferit vătămări care necesită aproximativ 5-9 zile de îngrijiri medicale. În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de cele cinci persoane a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvîrşirea infracţiunilor de distrugere, violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe, fiind dispusă măsura reţinerii acestora pentru 24 ore” – informează IPJ Cluj.

Potrivit aceleiaşi surse, persoanele vătămate şi-au retras plîngerea, astfel că, în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală, persoanele reţinute nu au mai putut fi prezentate la Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de arestare preventivă.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.