Perfida Budapestă

De ceva vreme, Budapesta are faţă de România o serie de gesturi care ies din nota cu care am fost obişnuiţi în timpul guvernării Orban. Enumăr câteva, la întâmplare: propunerea făcută României de ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, de a intensifica legăturile cu ţările Grupului de la Vişegrad; interesul manifestat de Budapesta de a „ajuta cu plăcere România să-şi protejeze graniţa de est” împotriva emigranţilor; afirmaţia făcută de Victor Orban în cadrul unui interviu acordat la începutul lunii octombrie unui ziar local din Bihor conform căreia are încredere şi în Biserica Ortodoxă, şi în conducerea politică din România. Tot Orban arăta că România şi Ungaria pot avea ”o cooperare de succes” în anii următori, adăugând că se aşteaptă ca Europa Centrală să traverseze cele mai bune decenii din istorie. Totodată, ministrul Peter Szijjarto aprecia, cu ocazia deschiderii anului şcolar la linia maghiară din cadrul UBB, că este important că tinerii maghiari pot învăţa până la nivel de doctorat în limba maternă, subliniind că este un câştig pentru ei că învaţă la cea mai bună universitate din România. Aceste semnale şi ‘’bune intenţii’’ vin însă după un şir de atacuri şi jigniri ale Ungariei faţă de România. Să ne amintim câteva: 1 decembrie 2016 – Peter Szijjarto, ministrul ungar al Afacerilor Externe interzice diplomaţilor ungari să participe la celebrările şi recepţiile organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României; ianuarie 2017 -Semjen Zsolt ameninţă că Guvernul de la Budapesta va lua măsuri ferme ca urmare a anchetării de către autorităţile judiciare române a unor lideri locali maghiari; iunie 2017- János Lázár, şeful de cabinet al lui Viktor Orban, anunţă că Ungaria aşteaptă scuze de la România pentru „nedreptăţile” îndurate de Ungaria la Trianon. Punctul culminat al atacurilor Budapestei la adresa României a fost în această toamnă, când Magyar Levente, secretar de stat în Ministerul ungar de Externe, a anunţat că ţara sa nu mai sprijină aderarea ţării noastre la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) din cauza situaţiei de la Liceul Romano-Catolic din Târgu-Mureş. Un gest de ostilitate făţişă. O mârşăvie fără margini. Ei bine, după toate acestea, Ungaria revine, în mod surprinzător, la sentimente mai bune. În acest context, este firesc să ne punem întrebarea: ce a determinat Budapesta să realizeze această piruetă în relaţiile cu România? În primul şi în primul rând, jocul ţine strict de interesele proprii ale Ungariei şi nicidecum de dezvoltarea realţiilor din regiune aşa cum s-ar părea la prima vedere. O dată Ungaria are un interes major în Ucraina. Nu spun că România nu este interesată de ce se întâmplă în această ţară din perspectiva minorităţilor naţionale. Fără îndoială, şi ţara noastră a făcut şi face eforturi pentru ca românii de acolo să-şi poată păstra identitatea naţională. Ungaria vrea însă mai mult decât atât, obiectivele sale în această ţară având componente segregaţioniste. Or, atragerea României de partea sa i-ar permite să-şi atingă mai uşor scopurile. Totodată, Ungaria încearcă să atragă România de partea sa pentru a putea acoperi un eventual gol în cazul în care Grupul Vişegrad V4 eşuează. Se ştie că grupul format din Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovacia, începe să aibă probleme în ceea ce priveşte unitatea. Aşa că e posibil ca, în cazul în care una dintre aceste ţări se retrage, Budapesta să ia în calcul România în proiectul de reconfigurare a grupului. Pe lângă toate acestea, nu-i exclus ca Budapesta să urmărească şi alte interese. Nu neapărat ale sale. Şi chiar ale lui Putin, care, profitând de relaţia sa cu Victor Orban, încearcă o breşă în România prin intermediul Budapestei.
Cosmin PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.