Perdea de fum

RADU VIDA

Pînă la urmă, campania electorală de la noi n-a ţinut prea mult. Candidaţii au preferat mediul virtual, unde prostioarele nu sînt taxate, fie şi pentru că balanţa e mereu (dez)echilibrată de inepţiile debitate de… alegători. Agitaţie a fost doar în zilele premergătoare. Iar în duminica oarbă, mai puţin de 50 la sută dintre cei cu drept de vot s-au prezentat la urne. Presa a ridicat imn de slavă pentru democraţie, pentru partide, pentru aleşi şi alegători.

Şi… gata.

Cîştigătorii se umflă în pene, partidele fac bilanţuri triumfaliste, iar alegătorii se întorc la cenuşiul zilelor de dinainte. Cei prezenţi la urne, cu satisfacţia „muncii” împlinite, cei care au preferat grătarul şi micii cu bere – perdanţi cu ştate – comentînd de pe margine ce şi cum cu viitorul Ţărişoarei.

În ’ăst timp, Europa îşi consumă amurgul. Fără să găsească soluţiile prin care să contracareze predictibile dezastre.

Ajunsă din urmă de cine ştie ce blestem, Bătrîna Doamnă se piaptănă neputincioasă, zărind în oglindă doar ridurile luptei zadarnice cu Timpul. Pînă la un anumit punct, lucrurile pot fi considerate senzaţionale. Şi de ce n-ar fi? Dintr-o prea mare mărinimie pentru multiculturalism şi piaţă liberă, mai marii peste destinele a 500 de milioane de oameni au vîndut aproape tot. Şi dau din colţ în colţ, atunci cînd extremismul îşi arată muşchii, nu numai în declaraţiile partidelor de scandal, ci şi în rîndul oamenilor de rînd. Conducătorii Europei însă preferă să pască, în continuare, lichenii de pe pajiştile înverzite ale Alpilor şi Pirineilor, ascunzînd cu vorbă şireată, în tihna palatelor şi vilelor lor, tot răul care se întinde – flamură verde, cum zice poetul – pe tot cuprinsul UE.

În Suedia, Ramadanul a scos pe străzi, încă de dimineaţă devreme, întreaga suflare musulmană. La… matineu, ferchezuiţi, femei îmbrobodite şi bărbaţi bine hrăniţi de substanţialele ajutoare de aici au umplut străzile. Apoi, pe măsură ce alcoolul (?!?) îşi făcea loc printre interdicţiile religiei profetice, ţipetele se înteţeau, maşinile claxonau, camioanele pline de demonstranţi cu pancarde negre sau sîngerii accentuînd vacarmul. Pe străzi – nici urmă de suedezi! Ei erau la lucru, trîgînd la şaibă pentru ca imigranţii să aibă cu ce şi în ce a se lăfăi.

Citeam anţărţ, într-un ziar englez că, în Germania s-a scos din meniul şcolilor carnea de porc. Nu-i rău, mi-am zis, doar sănătate!Aflu însă că gestul a fost premeditat doar pentru a „nu jigni comunitatea musulmană”. Şi spaniolii şi francezii umblă pe vîrfuri şi cu mănuşi albe de servitori regali. Vor vedea meciurile campionatelor de fotbal la ore cînd căldura dogoreşte orice minte limpede: 13, 14… Asta pentru că, majoritatea patronilor de cluburi (arabi, cu petrodolari la purtător) preferă ca ţările musulmane din Golf să aibă fusul orar de partea lor. Iar la Nisa, un tribunal administrativ l-a obligat pe primarul oraşului să dea autorizaţie de funcţionare unei moschei, cu toate că, acesta din urmă, a demonstrat în instanţă provenienţa străină necontrolată a fondurilor (plata se făcea din Arabia Saudită) şi construcţie fără autorizaţie – practici total interzise de legea italiană.

Dacă Califatul a intrat, din nou, cu bocancii în Europa, nici Imperiul Han nu se lasă mai prejos. Chinezii cumpără în draci, şi cu firfirigi puţini, iar europenii acceptă să li se ia din sub nas tot ceea ce au construit cu trudă. După frenezia achiziţionării de porturi, mine şi firme de renume a venit la rînd aeroporturile. Lîngă Frankfurt, au cumpărat şi extind aerodromul Hahn, investiţiile guvernamentale chineze intenţionînd să reducă la tăcere cel mai mare aeroport al ţării, iar în ultima vreme au trecut sub jurisdicţia lor alte cîteva aeroporturi din Grecia şi Albania.

Încă nu se vede prin perdeaua a de cuvinte propagandistice UE, dar se simte că ceva nu-i în regulă. Deloc.