Percheziții în Mureș după furt de pe un șantier din Câmpia Turzii. Doi bărbați au fost reținuți

Doi bărbați, de 35 și 39 de ani, au fost reținuți de polițiști într-un dosar de furt calificat, după ce ar fi sustras scule electrice în valoare de aproximativ 7.000 de euro de pe un șantier din municipiul Câmpia Turzii. Ancheta a dus la efectuarea unor percheziții domiciliare în județul Mureș, în urma cărora oamenii legii au recuperat toate bunurile furate.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, măsura reținerii pentru 24 de ore a fost dispusă la data de 18 mai de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Câmpia Turzii, într-un dosar penal privind infracțiunea de furt calificat.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că între cei doi suspecți ar fi existat o înțelegere prealabilă pentru sustragerea unor bunuri aflate pe un șantier unde o societate comercială desfășura lucrări de renovare. Anchetatorii susțin că unul dintre bărbați cunoștea atât de existența unor scule electrice depozitate într-un spațiu improvizat amenajat la scara unui bloc de locuințe, cât și de locul în care era păstrată cheia depozitului.

Furtul ar fi fost comis în noaptea de 13 mai. Printre bunurile furate se numără picamere, drujbe, rotopercutoare și alte echipamente, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 7.000 de euro.

În urma unor informații operative, polițiștii au descins, la 15 mai, la trei adrese din orașul Ungheni, județul Mureș, unde au pus în executare mandate de percheziție domiciliară. În cadrul acțiunii, toate bunurile sustrase au fost identificate și recuperate.

La sediul poliției au fost conduși cei doi suspecți: un bărbat de 35 de ani din Câmpia Turzii și un bărbat de 39 de ani din Ungheni, pentru continuarea cercetărilor.

Intervenția polițiștilor a fost complicată de un incident petrecut în momentul punerii în executare a mandatului de aducere emis pe numele bărbatului de 35 de ani. Potrivit anchetatorilor, membrii familiei acestuia ar fi încercat să împiedice intervenția polițiștilor, interpunându-se între oamenii legii și persoana vizată.

În acel context, suspectul ar fi fugit din curtea imobilului, ar fi sărit gardul unui liceu și s-ar fi ascuns ulterior pe acoperișul unui bloc din oraș. Acesta a fost însă depistat la scurt timp de polițiști și condus la sediul unității de poliție.

În cauză, oamenii legii efectuează cercetări și pentru infracțiunea de obstrucționare a justiției.

La activitățile desfășurate în județul Mureș au participat polițiști ai IPJ Mureș, inclusiv luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și polițiști criminaliști din cadrul IPJ Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.