Pentru o adevărată reformă a învăţămîntului

Luni, 6 februarie a.c., a avut loc la sediul Fundaţiei „Carpatica”, cea de a doua întîlnire a clujenilor sub genericul „Dialog social”, preconizat în cadrul ciclului de conferinţe cu tema „România – încotro?”. În absenţa conferinţei anunţate despre „Universitatea românească azi”, cei prezenţi au apelat la formula de dialog liber pe tema situaţiei învăţămîntului în clipa de faţă. Majoritatea celor prezenţi s-a arătat nemulţumită de reformele propuse şi implementate pînă acum şi şi-a exprimat regretul că miniştrii Educaţiei, apăruţi după evenimentele din decembrie 1989, între care s-au numărat şi patru clujeni, n-au reuşit să ofere o Lege reală şi valabilă a învăţămîntului, acomodată sistemului nostru de valori şi nevoilor societăţii noastre de astăzi. Legea actuală, propusă de ministrul Funeriu, s-a dovedit a fi şi cea care satisface cel mai puţin. S-a deplîns faptul că mulţi dintre absolvenţii noştri, cu bună pregătire în specialitatea lor, iau calea străinătăţii, iar în ţară rămîn mai ales elemente puţin competitive, cele mai multe produse de universităţile particulare, interesate mai mult de cîştig decît de un învăţămînt performant. Vorbitorii au criticat numeroasele aspecte reprobabile din sistemul nostru de învăţămînt, inclusiv modul de admitere în învăţămîntul superior, situaţia dramatică a învăţămîntului primar şi liceal, dar şi modul de promovare, clasificare şi de remunerare din sistem. S-au confruntat unele opinii cu privire la admiterea în învăţămîntul superior, căile pe care acesta ar trebui să le urmeze, între ideea humboldtiană sau cea promovată prin sistemul Bologna, a îmbinării cît mai potrivite dintre palierul didactic şi cel al cercetării ştiinţifice. A fost acceptată ca valabilă ideea mai veche a lui Florian Ştefănescu-Goangă, care dorea să facă din universitate un adevărat laborator de idei, de şcoli ştiinţifice şi curente înnoitoare, în care muncii ştiinţifice să i se acorde rolul de promotor de progres şi de pregătire a elitelor pentru sistemul de conducere al statului. Astăzi, clasa politică pare a fi rămas corigentă atît la partea care priveşte calitatea cunoştinţelor acumulate, cît şi la gîndirea creativă şi inovatoare de care ar fi trebuit să fie străbătută. Ca atare, în urma acestor dezbateri s-au desprins unele concluzii şi idei cu caracter de propuneri, pe care le redăm mai jos:

– să se ia măsuri eficiente pentru ridicarea calităţii învăţămîntului rural, printr-un accent special pus pe şcolile pedagogice, deoarece foştii „apostoli” ai satelor au dispărut cu desăvîrşire;

– susţinerea premianţilor din şcolile rurale cu burse pentru accesul la educaţie de toate gradele;

– reînfiinţarea unor bune şcoli de meserii;

– reducerea substanţială a suplinitorilor şi condiţii mai bune pentru cadrele didactice calificate;

– renunţarea la un bacalaureat de tip enciclopedic şi înlocuirea lui cu un bacalaureat de tip educaţional, prin păstrarea a doar două discipline de concurs, Limba şi literatura română, scris şi oral, şi Istoria României, oral. Istoria, ca disciplină de formare a educaţiei naţionale a fost izgonită din sistem, or fără ea ne pulverizăm ca naţiune;

– un examen de admitere la facultate responsabil şi exigent;

– mărirea substanţială a bugetului acordat învăţămîntului;

– manuale cît mai adecvate fiecărui ciclu de învăţămînt;

– găsirea unor forme adecvate de a păstra elitele în ţară şi reîncorporarea celor performaţi, dar aflaţi în străinătate, în sistemul de valori naţionale;

– sporirea exigenţelor pentru calitatea cunoştinţelor transmise, dar şi a examenelor în general;

– un mai bun echilibru între calitatea didactică a învăţămîntului şi cea de cercetare ştiinţifică;

– stabilirea de criterii cît mai adecvate pentru calificarea şi promovarea cadrelor didactice;

– reducerea numărului de universităţi din ţară, sporirea exigenţelor la acreditarea şi funcţionarea lor;

– un inters sporit pentru condiţiile materiale ale vieţii studenţeşti, aprobarea unui Statut al studentului cît mai modern şi mai adecvat, care să fie şi respectat;

– evitarea inflaţiei academice şi a masificării la unele specialităţi;

– se constată existenţa unui raport invers proporţional între calitatea învăţămîntului şi cantitatea de studenţi absolvenţi;

– existenţa unei oferte supraevalutae în raport cu cererea practică de locuri de muncă;

– o recrutare mult mai exigentă a cadrelor didactice în învăţămîntul superior;

– găsirea celor mai bune metode de a face competitive universităţile noastre şi plasarea lor pe un loc cît mai bun în topurile universităţilor internaţionale.

Evident, lista propunerilor reţinute în urma acestor discuţii este departe de a fi fost epuizată. Promitem să revenim cu noi amănunte după viitoarele întîlniri.

Moderatorul discuţiilor, prof.univ.dr. Mircea POPA