Pentru copii, prima ediție a Taberei Sănătății

O sută douăzeci de copii participă, în perioada 27-31 august, la Sinaia, la „Tabăra Sănătății”, inițiată de organizația Salvați Copiii, cu sprijinul Kaufland România. În cadrul taberei copiii își vor consolida cunoștințele acumulate prin programul „Alegeri Sănătoase”, implementat în cursul anului școlar, dezvoltându-și abilitățile de comunicare, socializare și spirit de echipă.

„Alimentația nesănătoasă, lipsa exercițiului fizic, abundența în oferte pentru consum de substanțe (alcool, droguri, etnobotanice), corelate cu neglijarea parentală sau abuzul asupra copilului în familie și la școală, generează riscuri multiple pentru generații de copii și adolescenți care nu au șanse corecte la sănătate, protecție și o calitate adecvată a vieții. Pe parcursul celor cinci zile de tabără, cei 120 de copii și tineri vor participa la ateliere menite să îi ajute să-și formeze comportamente corecte și responsabile pentru un stil de viață sănătos” – a anunțat organizația Salvați Copiii.

Atelierele sunt structurate pe cele patru tematici ale programului „Alegeri Sănătoase”: nutriție și exercițiu fizic, prevenirea comportamentelor de consum, sănătate emoțională și educație sexuală.

„În România, 3 din 10 copii sunt supraponderali sau obezi, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. 42% dintre adolescenți cu vârste între 15 și 18 ani au consumat băuturi alcoolice cel puțin o dată în viață, 26% dintre băieți şi 11% dintre fetele sub 13 ani au fumat prima țigară înainte de a împlini 13 ani, iar 12% dintre adolescenții români fumează canabis, arată datele UNICEF. Anual, 700 de fete sub 15 ani devin mame și sunt înregistrate peste 18.000 de nașteri în rândul adolecentelor cu vârstă între 15 și 19 ani, se specifică în aceeași analiză realizată în 2013. Violența între copii este într-o continuă creștere, în special sub forma fenomenului de bullying. 73% dintre copii afirmă că au fost martorii unor situații de bullying în școală, 3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi, 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi, 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor” – arată organizația Salvați Copiii.

Într-un comunicat remis, marți, presei, reprezentanții organizației atenționează că, deși Ministerul Educației Naționale a elaborat programul „Educația pentru sănătate în școala românească”, adresat dezvoltării armonioase a copilului și adolescentului, a stării lui de bine și a unei calități a vieții, „în practică acesta nu este accesibil elevilor”. „Educația pentru sănătate nu face parte din curriculum obligatoriu, având doar statut de materie opțională. Din estimările Ministerului Educației, această materie ajunge la doar 6% din totalul elevilor din România, iar materialele care facilitează predarea 29acestei materii (programa școlară, ghidurile didactice și manualele) au fost elaborate la mijlocul anilor 2000 (2004) și au nevoie de o aducere la zi” – se precizează în comunicat.

În 2017, cu sprijinul financiar al Kaufland, Salvați Copiii România a inițiat proiectul pilot „Alegeri sănătoase”, prin care 15.182 de copii și tineri au participat la sesiuni interactive de informare pe tema educației pentru sănătate, implementate de voluntari, cadre didactice și cadre medicale școlare. Conform reprezentanților organizației, programul de educație pentru un stil de viață sănătos va continua și perioada 2018-2021 și se va desfășura la nivel național, atât în mediul urban, cât și în cel rural, în peste 50 de localități din București și județele Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Timiș, Vaslui.

Activitățile vor fi desfășurate în peste 480 unități de învâțământ, fiind incluși peste 50.000 de elevi. Sesiunile de informare vor fi structurate pe nivele de școlarizare (grădiniță, ciclul primar, ciclul gimnazial, ciclul liceal) și vor viza atât conținuturi teoretice, cât și activități practice.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.