PENTRU ANDREI ŞI O TARTĂ DE MERE

Salut, eu sunt Andrei. Era septembrie şi era marţi. N-am avut suficient timp să cred în superstiţii dar poate…aşa a fost să fie. Am văzut lumina zilei mult prea devreme. Nici măcar nu ştiu dacă era a zilei (lumina), dar aşa mi-a plăcut să cred. Cel mai probabil erau doar neoanele puternice de la terapie intensivă. Nu de mult împlinisem 31 de săptămâni, iar EA (mami) mâncase tartă de mere. Ceva nou pentru mine. Sufla în lumânări, se învârtea într-un vals aniversar, se oprea din când în când să mă mângâie, cei doi pitici mă sărutau nerăbdători iar o umbră mai înaltă decât EA mă copleşea cu îmbrăţişări. Abia aşteptam să-i cunosc. Deşi eram doar eu şi mama, simţeam că şi ei vor face parte din viaţa mea. Asta s-a şi întâmplat. Aveau să fie, cu toţii, spectatori neputincioşi ai destinului. Am simţit câteva apăsări puternice iar căldura s-a transformat în frig. Umezeala, în uscăciune şi întunericul, în lumină. M-am speriat, era o lume atât de diferită faţă de cea pe care o cunoscusem până atunci. Auzeam zgomote în ecou, clare şi puternice, era agitaţie şi apoi-durere. Fericire şi-apoi, tristeţe. Un haos pe care l-a spulberat vocea EI. A spus tremurând: Te iubesc Andrei! Să nu mă laşi… iar bătăile inimii m-au liniştit. Apoi umbre în halate albe au început să alerge în juru-mi, m-au smuls din braţele EI şi m-au aruncat într-o cutie transparentă. Aici era din nou cald şi bine. Priveau neliniştiţi. Oamenii cu halate albe. Încercau. Au încercat. Mă mutau dintr-o parte în alta. M-au mutat. Mă sufocau. M-am sufocat.

Anual, în Europa, aproximativ o jumătate de milion de copii sunt născuţi înainte de termen, ceea ce înseamnă că 1 din 10 copii are nevoie de îngrijire specială. În România, la fiecare cinci ore, un copil născut prematur se stinge din cauza lipsei de echipamente medicale performante şi numărului redus de locuri în secţiile de neonatologie.Ţara noastră se situează pe locul întâi în Uniunea Europeană cu o rată a mortalităţii la nou-născuţi de opt la o mie, aproape dublă faţă de cea din ţările vestice. Cătălin Cîrstoveanu, şeful Secţiei de Terapie Intensivă nou- născuţi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Marie Curie, Bucureşti, admitea într-un interviu recent că în România sunt trataţi doar 60% dintre copiii cu probleme grave, restul nu au nicio şansă, mor. Mulţi suferă şi ajung tardiv în locuri care le pot asigura un tratament eficient. (…) Stau şi se plimbă între spitale sau mor acasă, în maternităţi.

Cele mai frecvente cazuri sunt de tipul malformaţiilor cardiace: comunicarea anormală între atriul stâng şi cel drept, persistenţa de canal arterial între artera pulmonară şi aortă şi defectul septal ventricular între ventriculul stâng şi cel drept. Conform Institutului Naţional de Statistică, 7 din 10 malformaţii ar putea fi tratate prin intervenţii minim-invazive şi, cu toate acestea, cel puţin 600 de copii mor anual pentru că nu au şansa de a ajunge într-un spital dotat corespunzător, cu medici şi asistenţi pregătiţi să efectueze intervenţii chirurgicale. Acestor cazuri (de malformaţii cardiace) li se adaugă sindroamele congenitale: Down, Edwards, Patau, Turner, dizabilităţile motorii şi senzoriale, bolile respiratorii sau cele cronice.

Mai mult, părinţii, copleşiţi de gândul unui copil cu handicap sau a unei morţi timpurii, preferă să fugă de această realitate crudă şi îşi abandonează nou-născuţii în spitale. Dau vina pe cadrele medicale superficiale şi le consideră direct răspunzătoare pentru aceste drame. De partea cealaltă, medicii se apară, spun că nu pot sesiza toate malformaţiile din cauza aparaturii defectuoase sau mult prea depăşite. Spun că sunt copleşiţi de orele de muncă, iar lipsa asistentelor şi infirmierelor plecate în diaspora este un factor alarmant. În unele spitale din România, o singură asistentă pe tura de noapte are în grijă 40 de suflete. Victime nevinovate ale sistemului, copiii bolnavi ai României se sting aşteptând la rând pentru un loc într-un spital dotat corespunzător.

Pe 29 noiembrie 2016, Prim-Ministrul României, Dacian Cioloş, aproba Memorandumul cu tema: Prezentarea Stadiului de Modernizare a Infrastructurii Spitaliceşti şi a extinderii mandatului de negociere cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în vederea accesării Facilităţii de pregătire a Proiectelor de Infrastructură pentru realizarea fazei pilot din program. Proiect dat uitării, la fel ca numele pompos şi lung pe care îl poartă.

La Cluj-Napoca, se nasc anual 3000 de bebeluşi. Dintre aceştia, aproximativ 400 ajung ca şi Andrei la terapie intensivă, necesitând îngrijiri speciale. Părinţii asistă neputincioşi, se roagă şi se bucură pentru fiecare bătaie a inimii şi se resemnează cu greu atunci când li se spune că uman, nu se mai poate face nimic.

Secţia Clinică Neonatologie II Dominic Stanca a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca este unul din locurile care dăruieşte viaţă câtorva mii de copii. Un bilirubinometru transcutanat, un pulsoximetru, un ecograf pentru uz neonatal şi o lampă fototerapie pot face diferenţa între viaţă şi moarte. Din nefericire, aceste echipamente lipsesc din dotarea institutului, sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor, sunt invazive sau repararea lor costă mai mult decât achiziţia altora noi. Şi, poate cel mai important, preţul pe care aceastea îl pun vieţii este de 50.000 de euro.

Pe 17 noiembrie se marchează Ziua Internaţională a Prematurului. DĂRUIEŞTE O ŞANSĂ LA VIAŢĂ şi, mai presus de orice, un cadou celor care n-au primit unul niciodată. Nu l-am cunoscut pe Andrei, însă, undeva, într-un registru, povestea lui e reală. Undeva, într-un album păstrat cu sfinţenie de EA, zâmbetul lui e veşnic. Nu l-am putut salva, însă am putea să îi salvăm pe ceilalţi Andrei, cei care încă se bucură de prima lor tartă de mere. Pentru că şi eu am un Andrei în viaţa mea…dar e supravieţuitor. De fapt e o EA. Chiar EA.

Trimite un SMS la 8835 cu textul CERT şi donează 2 euro pentru copiii noştri. Renunţă astăzi la o felie din tarta ta de mere.

Mai multe informaţii: http://cert-transilvania.ro/

Sabina LELCU