Pensii ba, salarii la bugetari da?

Dacă bine țin eu minte, prin primăvară, Guvernul Ciucă a început să se laude că de la 1 iulie va îngheța angajările bugetarilor. Iulie a trecut de mult, da înghețul cu pricina nu a apărut nici măcar în această toamnă, când temperaturile au început să scadă binișor. Ba chiar dimpotrivă, numărul angajărilor la stat a crescut fără oprire și în septemrie și în octombrie. Tărășenia a fost semnalată de USR, care a criticat Guvernul pentru că a înfiinţat, chiar în acesată miercuri, încă 555 de noi slujbe la stat, după ce alte aproape 1.000 de posturi au fost create pentru bugetari în septembrie. După câte spune USR-ul, cele 555 de slujbe noi sunt împărţite între Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – 150 posturi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – 249 posturi, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – 78 posturi, Agenţia Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială – 70 posturi şi Inspecţia Judiciară – 8 posturi. Trebușoara cu angajările a fost confirmată chiar și de Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului, care a anunțat că Guvernul a aprobat un memorandum privind ocuparea prin concurs sau examen a 477 de posturi vacante în instituţii din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, așa că spusele celor de la USR nu sunt doar o chestie de propagandă pre-electorală.

You need to be logged in to view the rest of the content. Te rugam . Nu sunteti inca membru ? Inscrieti-va

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.