Penibilă comemorare. DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA

Unii oameni se nasc pentru a fi trădători. Trădează din fragedă pruncie, apoi fac din trădare un mod de viaţă, o meserie şi îşi construiesc averi de pe urma trădării, ba mai mult, capătă şi demnităţi. După fiecare trădare au căpătat cîte ceva şi, fără nici un complex de vinovăţie apar în public, şi sînt mediatizaţi ca vectori de opinie.

Personalitaţi care şi azi ţin prim-planul societăţii românesti, cum ar fi autointitulatul rege Mihai, Vladimir Tismăneanu sau Neagu Djuvara, erau gata să facă din Transilvania o regiune autonomă încă din iunie 1989 ca „spaţiu de complementaritate între România şi Ungaria”, pentru a se rezolva diferendul dintre cele două ţări . Cu cîteva luni înaintea Revoluţiei din 1989, cei care se grupaseră într-o deloc reprezentativă disidenţă din diasporă, au redactat alături de reprezentanţi ai FIDESZ, odioasa Declaraţie de la Budapesta – în fapt o declaraţie de autonomie a Transilvaniei. Nici pînă azi aceste personaje nu au dat socoteală şi explicaţii pentru semnarea acestei declaraţii. Mai mult, se ocupa cu retrocedări ilegale, falsificări ale istoriei sau calomnii în presă.

Pentru a nu fi dat uitării acest act de trădare naţională, redau mai jos conţinutul şi semnatarii lui, pentru a-şi da seama românii ce credibilitate pot avea aceşti trădători cînd apar exprimîndu-şi opinii la diversele canale de radio şi televiziune, acestea făcîndu-se părtaşe prin mediatizarea lor, la acest odios act.

DECLARAŢIA
DE LA BUDAPESTA

Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întîlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei

DECLARAŢIE

Noi, români şi unguri,

Considerăm că libertatea şi propăşirea celor două popoare pot fi realizate şi garantate numai într-un cadru politic pluralist de respectare integrală a drepturilor şi libertaţilor fundamentale ale omului. O acţiune comună a forţelor democratice maghiare şi române se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste şi în special politica dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care împiedică comunicarea dintre români şi maghiari. Dialogul început astăzi între noi doreşte să învingă aceste piedici şi să stabilească bazele unor relaţii normale între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic.

Dată fiind configuraţia hărţii etnice, soluţionarea conflictelor nu poate veni în nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor în sensul liberei circulaţii a persoanelor, a informaţiei şi a ideilor, în conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situăm deci îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare în perspectiva procesului de restructurare democratică general-europeană, care singură va fi în stare să rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei între popoarele continentului într-un mod care să satisfacă interesele legitime ale fiecăruia în parte.

Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. Este în folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii care a făcut specificul Transilvaniei să fie prezervată.

Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implică, printre altele, asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele în limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea universităţii maghiare din Cluj.

Principiile enunţate mai sus vor sta la baza tuturor acţiunilor comune pe care semnatarii înţeleg să le ducă în viitor. Apelăm la organizaţiile democratice precum şi la acele persoane care împărtăşesc aceste principii să se alăture acestei acţiuni.

Budapesta, 16 iunie 1989

Semnatari:

Antal G. Lászlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gáspár, Csoori Sándor, Fur Lajos, Illyes Mária, Jeszensky Géza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Bălănescu, din partea Cercului Român din RFG, Mihnea Berindei (fiul academicianului Dan Berindei), vicepreşedinte al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (LDHR), Ariadna Combes (fica disidentei Doina Cornea), vicepreşedinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei “Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România din Elveţia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR, membru al Partidului Naţional Liberal.

Ulterior şi alte persoane şi organizaţii s-au alăturat acestei declaraţii: Rockenbauer Zoltán şi Vagvolgyi András, din partea Federaţiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociaţia Maghiarilor din Transilvania, prin preşedintele Kiss Bela şi secretarul Spaller Árpád, întregul colectiv redacţional al revistei “2000?, Bojtár Endre, şeful secţiei pentru Europa răsăriteană a Institutului de Istorie Literară, prof. Bela Kállman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismăneanu, Ileana Vrancea.

Declaraţia a mai fost semnată, ulterior, şi de: George Barbul, Doru Braia, Dina Brătianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

La o lună după difuzare, într-o “Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinta sa de lîngă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreună cu Forumul Democratic Maghiar. Această delegaţie compusă din dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmînat Majestăţii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar”.

Preşedinte UVR Cluj,

Ing. Ioan Traian Balotă