Pelerinajul Eparhiei de Cluj-Gherla, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla organizează pelerinajul eparhial din 14-15 august 2021 la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca.

Prima parte a celebrărilor este programată în seara de sâmbătă, 14 august. Începând de la ora 18:00, în aer liber, la altarul amenajat în curtea lăcașului monahal (str. Romul Ladea nr. 6) se va celebra slujba Vecerniei, urmată de Paraclisul Maicii Domnului și, la final, un moment de rugăciune animat de tineri. Duminică, 15 august, Sfânta Liturghie Arhierească solemnă va fi celebrată la altarul din curtea Mănăstirii, de la ora 10:30, de către Preasfințitul Claudiu, episcop de Cluj-Gherla.

„Tradiția pelerinajelor la mănăstirile greco-catolice în marile sărbători dedicate Preasfintei Fecioare Maria a început cu mult timp înainte de anul 1948. An de an, zeci de mii de credincioși din întreaga Transilvanie, și nu numai, se reuneau în jurul marelui Arhiereu Iuliu Hossu la Mănăstirea de la Nicula, unde, ca urmare a decretelor emise de-a lungul timpului de către doi Suverani Pontifi (Sf. Papă Clemente al XIII-lea și Papa Pius al XI-lea), dacă îndeplineau condițiile prevăzute, puteau obține darul indulgenței plenare (un mare har acordat de Biserică prin care sunt șterse, vindecate, urmele păcatelor deja spovedite). Începând din acest an, 2021, prin decretul Preafericitului Părinte Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice, de ridicare a Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj-Napoca la rangul de Sanctuar Arhiepiscopal Major (…), la Mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului poate fi obținut același dar, al indulgenței plenare, de către orice credincios care, „în spirit de pocăință”, va participa la sărbătorile dedicate Preasfintei Fecioare Maria din timpul anului liturgic și va îndeplini condițiile: „căință pentru păcate, Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtășanie și recitarea de rugăciuni după intențiile Sfântului Părinte Papa: Crezul, Tatăl Nostru, Născătoare de Dumnezeu, Mărire Tatălui…” – precizează Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

„Invit preoții, persoanele consacrate și credincioșii să fim împreună la pelerinaj eparhial din sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pentru a întâlni privirea iubitoare a Preasfintei Mame și a ne bucura de harurile revărsate asupra noastră în mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca. Prin mijlocirea Fericiților Episcopi martiri cerem totodată Domnului harul ca la timpul și la momentul rânduit de Providența Divină să ne învrednicească să ne putem ruga și în mănăstirile zidite de înaintașii noștri!” – este mesajul transmis de Preasfințitul Claudiu, episcop de Cluj-Gherla.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut