Pelerinaj la Nicula

manastirea-nicula 2Ne apropiem de una din cele mai mari sărbători religioase de pe meleagurile noastre. Sfînta Măria Mare polarizează interesul tuturor locuitorilor din împrejurimile municipiului Gherla, avînd în vedere că aici se află renumita Mănăstire de la Nicula. Nu există loc în Transilvania în care rugăciunile să urce mai fierbinţi spre Cer şi unde Măicuţa Domnului să fie mai adorată. Mănăstirea în care Icoana Fecioarei Maria a lăcrimat în 1699 este şi la sfîrşitul acestei săptămîni cel mai căutat loc de pelerinaj. Astfel, „La Nicula colo-n deal…” este denumirea unei pricesne şi titlul sugestiv al procesiunii, din Gherla la Mănăstirea Nicula, aşa cum se procedează în fiecare an. Procesiunea va avea loc vineri, 14 august 2015, şi va începe la Biserica Sfîntul Nicolae din parcul municipiului Gherla. Aici vor fi întîmpinaţi, la ora 11.30, IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei Andreicuţ şi ceilalţi ierarhi sosiţi în localitate cu ocazia hramului Sfintei Mănăstiri Nicula. După un scurt moment de rugăciune în Biserică, de la ora 12 se va porni în procesiune: ierarhi, preoţi şi credincioşi, în sunet de toacă şi în cîntări duhovniceşti în cinstea Maicii Domnului. La acest eveniment deosebit sînt invitaţi să participe toţi credincioşii din municipiul Gherla şi din împrejurimile oraşului, aşa cum s-a întîmplat şi anii trecuţi, cînd mii de oameni au participat la acest pelerinaj tradiţional.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.