Pelerinaj greco-catolic la Mănăstirea „Sfînta Cruce” din Mintiu Gherlii

Pelerinaj-1Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, împreună cu Ordinul „Sfîntului Vasile cel Mare”, Provincia „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”, invită credincioşii, sîmbătă, 14 septembrie, în pelerinaj la Mănăstirea „Sfînta Cruce” de la Mintiu Gherlii, cu ocazia serbării hramului sfîntului lăcaş.

Pelerinii sînt aşteptaţi, la ora 9:30, la capela greco-catolică din Mintiu Gherlii, de unde, după primirea episcopului eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, de către pr. protoegumen Laurian Daboc, superior provincial al Ordinului „Sfîntului Vasile cel Mare”, se va urca, în procesiune, pînă la Mănăstirea „Sfînta Cruce”. De la ora 10:30, în curtea mănăstirii se va celebra Sfînta Liturghie Arhierească.

În Anul Credinţei (10.2012-11.2013), printr-un decret emis de Penitenţiaria Apostolică pentru întreaga Biserică Catolică, Suveranul Pontif acordă «Indulgenţa plenară de pedeapsa temporală pentru propriile păcate împărţită prin Pelerinaj-2milostivirea lui Dumnezeu, aplicabilă ca mijlocire pentru sufletele credincioşilor răposaţi, pentru toţi credincioşii şi pentru fiecare în parte cu adevărat căiţi, spovediţi cum se cuvine, împărtăşiţi sacramental şi care să se roage după intenţiile Sfîntului Părinte», dacă sînt îndeplinite cîteva condiţii. La Mănăstirea «Sfînta Cruce» din Mintiu Gherlii, în ziua hramului, vor fi îndeplinite condiţiile pentru obţinerea Indulgenţei Plenare. Astfel, în încheierea Sfintei Liturghii se vor face rugăciunile prevăzute, după care episcopul eparhial va da binecuvîntarea specială prin care acest mare har, izvorît din Crucea Mîntuitorului, să poată fi dobîndit” – a anunţat Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Potrivit reprezentanţilor Episcopiei, chiar şi în timpul celebrării liturgice vor fi preoţi care vor primi pe cei ce doresc să se spovedească şi „să primească, astfel, în suflet, cu vrednicie, Sfînta Împărăşanie, Trupul şi Sîngele lui Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.