PE infirmă binefacerile austerităţii bugetare

Ilie CĂLIAN

De mai multă vreme, soluţia austerităţii maxime pentru ieşirea din criză a ţărilor membre ale Uniunii Europene a fost criticată serios, nu doar cu argumente teoretice, dar şi cu cifre care reflectă rezultatele aplicării acestei soluţii. Pînă şi “chirurgul” specialist în “tăieri” bugetare, FMI, a recunoscut că formula de calcul după care a estimat consecinţele a fost greşită. Că anumite state – în primul rînd Germania – au avut un anume interes pentru a impune această idee, mai ales altora, este de înţeles: Uniunea Europeană încă nu este un stat (fie şi federal) în care să nu existe mari deosebiri între feluritele sale componente geografice; dimpotrivă, marilor deosebiri în materie de nivel de dezvoltare, legislaţie economică, socială etc. etc., li se adaugă şi egoismele şi orgoliile naţionale.

În februarie, Consiliul European a stabilit un buget multianual pentru perioada 2014 – 2020, un buget care stătea şi el sub semnul austerităţii: mai mic decît se propusese în toamnă. Vă amintiţi că preşedintele Băsescu, împins de o solidaritate de neclintit cu promotorii austerităţii, cîţi au mai rămas, recomanda europarlamentarilor români să se mulţumească cu cît a primit România prin acest buget – 39,7 miliarde de euro, mai mare cu 18% decît cel din exerciţiul financiar anterior, însă mai mic decît cel propus înainte de hotărîrea Consiliului European. Miercuri, Parlamentul European a respins varianta de buget multianual a Consiliului European, a cerut refacerea ei şi rediscutarea în PE în luna iulie. Iar dacă nu se va ajunge la un acord între cele două părţi pînă la sfîrşitul anului, se vor aplica cifrele de buget pe 2013, ajustate cu rata inflaţiei.

Rezoluţia Parlamentului European a fost pregătită de liderii grupurilor popularilor (PPE), socialiştilor şi democraţilor, liberalilor (ALDE) şi ecologiştilor (Verzi). Este important de observat că nu a fost vorba doar despre o singură grupare de partide sau doctrine politico-economice. Aşa cum, cu siguranţă, v-aţi aşteptat, eurodeputaţii PDL au votat aşa cum le-a cerut Traian Băsescu – adică împotriva curentului general. Eurodeputatul PDL Cristian Preda deplînge votul dat de eurodeputaţii social-democraţi şi liberali români, susţinînd că aceştia au greşit, întrucît banii afectaţi României erau mai mulţi decît cei primiţi anterior (şi nefolosiţi ca lumea chiar de guvernele lor) şi îi acuză voalat de trădarea interesului naţional, întrucît s-ar fi raliat doar unui joc tactic al europarlamentarilor, care vor să obţină o poziţie mai bună în raport cu Consiliul European.

La prima vedere, afirmaţia lui Cristian Preda ar putea fi luată în serios. Numai că acesta omite să spună alte lucruri demne de tot interesul. Mai întîi, “uită” că această sumă este mai mică decît cea propusă în toamnă. Apoi, “uită” să menţioneze un fapt interesant: europarlamentarii au cerut nu doar renegocierea în acest an a bugetului multianual, ci şi renegocierea lui la jumătatea perioadei, prin 2016, în aşa fel încît să corespundă viziunii noului Parlament European, care va rezulta din euroalegerile din 2014, şi Comisiei Europene – adică, aceştia să nu se mulţumească doar cu administrarea unui buget moştenit de la alţii. Să facă, adică, la nivelui UE, ceea ce fac statele membre prin rectificările bugetare. În sfîrşit, Cristian Preda îi acuză pe europarlamentarii români social-democraţi şi liberali că n-au urmat “indicaţiile preţioase” ale preşedintelui Băsescu, adică “să susţină interesele cetăţenilor români”, încercînd să acrediteze ideea că, din cauza acestor europarlamentari trimişi acolo de USL, pierdem bani europeni. Numai că Rezoluţia Parlamentului European a fost susţinută de 506 eurodeputaţi, s-au abţinut 23 şi doar 161 (inclusiv cei din PDL) au fost împotrivă. Puteau eurodeputaţii USL să schimbe rezultatul votului? Evident, nu.

Însă încăpăţînarea liderilor PDL de a-l susţine pînă-n pînzele albe pe Băsescu nu arată altceva decît că, dincolo de cele trei tabere din partid, în PDL nu există o veritabilă confruntare de idei, că ei tot “băsişti” au rămas şi că nu-şi pot depăşi acest statut. Băsescu declarase recent că nu este deloc sigur că se întoarce în PDL, ci că-l interesează să conducă Dreapta. Desigur, nu e obligatoriu să-l luăm în serios. Un fapt însă rămîne: liderii PDL, chiar şi acum, au rămas mai “băsişti” decît Băsescu însuşi.