Pe Băsescu iar îl doare de referendum

Ilie CĂLIAN

Primul constituţionalist al ţării a ieşit din nou la luptă. Nu este vorba, evident, de Emil Boc, specialistul în drept anticonstituţional, ci de Traian Băsescu.  A ieşit la luptă împotriva proiectului de modificare a legii referendumului, pe care Parlamentul i l-a retrimis nemodificat – adică, menţinînd pragul minim al participării la 30% din electorat. Dar preşedintele nu s-a resemnat: a sesizat Curtea Constituţională a României, acuzînd această modificare de grave “atingeri” aduse suveranităţii poporului român. Traian Băsescu este un om foarte inteligent şi foarte cult, în general, şi în materie de Constituţie în special. Spune căpitanul de vapor cum că, prin această modificare, se încalcă prevederile Articolului 2 aliniatul (1) din Constituţie, referitor la suveranitate. Iată ce spune acest articol: “Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum”.

După cum poate observa orice om cît de cît “citit” – chiar mai puţin inteligent şi cult decît Traian Băsescu -, alineatul acesta pune pe acelaşi plan – de egalitate! – alegerile şi referendumul. Cînd este vorba de precizări în legătură cu referendumul, ne ducem la Articolul 90. Referendumul: “Preşedintele româniei, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional”.

N-o să intru în “chichiţe” de formulare juridică, observînd că nu este nicio contradicţie reală între cele două fraze: prima se referă exclusiv la exercitarea suveranităţii, iar a doua la exprimarea “voinţei” privitoare la anumite chestiuni care nu ţin neapărat de suveranitatea însăşi, dar sînt de interes naţional. Aşa cum s-ar putea, de pildă, să se considere că şi problema cîinilor maidanezi este una de interes naţional – dar nu aduce atingere suveranităţii.

Aşadar, e aberantă ideea preşedintelui că o modificare adusă legii referendumului ar fi îndreptată împotriva suveranităţii nu doar pentru că referendumul poate avea şi alte teme, ci şi pentru că, în acelaşi alineat (1) al Articolului 2, se mai spune ceva: anume că nu doar pe acelaşi plan, dar, mai întîi, de exercitarea suveranităţii se ocupă “organele reprezentative”. Aici e “clenciul” pe care foarte inteligentul şi foarte cultul preşedinte se preface că nu-l pricepe – tocmai el! Anume: “organele reprezentative” se constituie prin “alegeri libere, periodice şi corecte”, iar acestor alegeri nu li se impune un prag de participare a electoratului, dar asta nu subminează exercitarea suveranităţii. Mai mult. Parlamentul (ales fără prag de participare a alegătorilor!) are dreptul (Articolul 73) să adopte legi de modificare a Constituţiei şi legi privitoare direct la apărarea suveranităţii (mobilizarea forţelor armate, starea de război). Atunci, este normal ca nici referendumul care este un vot “precum” alegerile să nu aibă un prag – sau alt prag decît alegerile. Or, nu există – pentru niciun fel de alegeri – un prag de 50%+1, cum pretinde Băsescu pentru referendum – dar nu-l cere pentru Parlament sau preşedinte.

De altfel, presînd, cu ceva vreme în urmă, asupra supuşilor săi din Curtea Constituţională a României, a obţinut de la aceştia, în 26 iunie, un verdict în conformitate cu care pragul de prezenţă la referendum de 30% este constituţional, dar numai după un an de la intrarea în vigoare a legii. Pot – aceiaşi “judecători” ai CCR – să-şi schimbe punctul de vedere după numai trei luni? Pot – de vreme ce sînt “oamenii” lui Băsescu. Pot decide absolut orice, demonstrînd încă o dată “independenţa” Justiţiei în România. Asta ar însemna nu doar că Băsescu nu are a se teme de o nouă încercare de suspendare şi demitere prin referendum, dar şi ceva în plus: anume că sabotarea, într-un fel sau altul – fie doar şi prin simpla tergiversare a promulgării legii referendumului – îi permit lui, lui Traian Băsescu, să saboteze şi referendumul pentru modificările constituţionale, şi regionalizarea.

Ce interese ar avea Băsescu să se amîne aceste două acte de importanţă covîrşitoare pentru România? Are! În primul rînd, este vorba de propria satisfacţie de a-şi sabota duşmanii politici – iar pe oricine nu-i este supus îl consideră duşman! În al doilea rînd, Băsescu nu avea şi nu are de gînd nicio clipă să se retragă din politică. A spus recent: “după ce termin (mandatul prezidenţial – n.n.), dincolo de faptul că mă voi ocupa de Mişcarea Populară, voi susţine eficient atunci şi Partidul Mişcarea Populară, pentru că acum nu mă pot băga să îl susţin”. E clar: Băsescu urmăreşte să se cocoţeze în fruntea unui nou partid şi, cu puţin noroc, să ajungă să se amestece din nou în treburile ţării – iar pentru asta trebuie să-şi creeze de pe acum anumite premise.