Pază cu ţîpurituri

RADU VIDA

Chiar dacă nu se obişnuieşte, încerc un motto pentru acest editorial: o ţîpuritură populară, izvorîtă din realităţi ce nu pot fi contrafăcute. Aşadar: „Ce a spus Dabija?/ Nu te… fuck you… grija!”. Pare a fi deviza celor care, ieri sau astăzi, au acceptat să se ocupe de paza obiectivelor economice şi sociale. În general, oameni de la ţară, fără pregătire nici cît negrul de sub unghie, care, mai nou, sînt obligaţi să plătească o grămadă de bani pentru un atestat. După care, se angajează  să păzească ce e de păzit. Şi, în final, îi găseşti dormind în post sau, mai rău, asociindu-se cu tot felul de indivizi care, necunoscînd „perimetrul”, vor să dea o gaură la ce e de păzit de omul nostru.

Sigur, există şi firme de pază adevărate, cu dotări de ultimă oră, cu băieţi de băieţi, pe care n-ai vrea să-i întîlneşti într-un spaţiu de care au ei grijă. Fiecare dintre ei arată ca un pom de crăciun, ceafă lată, îndemînări de karate, jiujitsu, plus armele din dotare. Şi vin cu o viteză… Dar costă. Mult, puţin, în funcţie de ce servicii se solicită, care este evaluarea obiectivului de supravegheat, cuantumul daunelor în caz de… ş.a.m.d.

Noi vorbim de acele loaze, protejate de cîte un fost miliţian, pus pe făcut bani şi care nu-i în stare nici să comande nişte amărîte de uniforme. Să ştie omul cu cine are de a face! Firme de doi bani, care angajează pe bază de… las’ nepoate, că găsim ceva  şi pentru tine! Căldurică, 12 cu 24, dacă înţelegeţi ce vreau să spun, televizor şi somnic după ce au plecat „şăfii”. Un sălăruţ, acolo, să fie de-o pensie cînd o fi, şi libere cît încape. Că munca cîmpului cere, cu cacofonie cu tot, minte puţină, braţe odihnite şi trup repauzat, într-un loc unde nu ai bătăi de cap, dar poţi să ciupeşti de ici de colo, pentru că, nu-i aşa, de unde ”munceşti”, trebuie să şi trăieşti: o brînzică, o momiţă, o ceva…

Acu’, că Ministerul de Interne şi ce o mai fi administrînd s-a gîndit să apere cumva firmele, bunurile şi cetăţenii, nu-i rău. Deloc! Rău e că nu s-a gîndit cum trebuie. Sau?…

Se pritoceşte, pe şest, că aşa-i doru’/ca şi laptele şi cornu’, se pritoceşte, aşadar, o lege prin care toată lumea, grămadă, trebuie să-şi ia paznic. Să-şi bage om sau, mai exact, oameni. În trei schimburi, cu liberele aferente şi cu  o grămadă de costuri pe care le presupune o astfel de operaţie. Are şi un titlu pompos, nu-i aşa! Evaluarea auditelor de risc la securitatea fizică a unităţilor ce fac obiectul legii 333/2003.

Suprataxă! Strigă deja Federaţia patronatelor din Turism . Şi, sînt sigur, mîine li se vor alătura şi alţii. Pentru că: facerea de bine/ nu miroase bine! Din mai multe motive. Obligativitatea angajării unor firme private de pază va duce la proliferarea rapidă a firmelor de care vă spuneam: caracterizate prin incompetenţă. Ş-apoi, sînt multe firme la care nu se justifică paza. Şi, mai ales, cheltuiala pentru asemenea lux.

Se sparg bănci, sedii de partide, unităţi industriale cu pretenţii şi, desigur pază… Asta nu înseamnă că nu trebuie să asigurăm securitatea. Acolo unde e nevoie.  Unde se cere. Şi unde se poate. Pentru că nu poate fi nimic mai caraghios şi păgubos, totodată, decît o firmă de 2 fotografi, cu 4 paznici. Mai degrabă o firmă de 4 paznici pot plăti 2 fotografi. Să le facă, din cînd în cînd, chipuri. Da’, ce spuneţi de nişte poliţişti de la pază şi ordine, meseriaşi, vasăzică, care să-şi facă treaba. Şi nişte „sectorişti”, care să ştie ce şi cum. Şi nişte „şefi de post” care să facă muncă de poliţie, nu agricultură de subzistenţă! Sau un cîine de pază… electronic!