Patru vehicule avariate în urma unui accident, pe Calea Florești

Patru vehicule au fost avariate și doi minori de 5 și, respectiv, 10 ani, au fost răniți ușor în urma unui accident rutier petrecut marți, 20 noiembrie, jurul orei 18:45, pe Calea Florești din municipiul Cluj-Napoca, pe sensul de mers către localitatea Florești.

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 43 de ani, din comuna Piatra șoimului, județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Florești, nu a păstrat o distanță suficientă față de vehiculul care îl preceda, a intrat în coliziune față-spate cu acesta, proiectându-l înspre în față, într-un alt autoturism. Acesta, la rândul său, a lovit autoturismul care îl preceda, în final fiind implicate patru vehicule în acest accident rutier, din care a rezultat și rănirea ușoară a doi minori, în vârstă de 5 și 10 ani, pasageri în primul autoturism lovit de către cel care a provocat accidentul.

„Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că bărbatul care a provocat accidentul emana halenă alcoolică, motiv pentru care l-au suspus testării cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, ulterior polițiștii dispunând reținerea sa pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul  sub influența alcoolului sau altor substanțe” – informează IPJ Cluj.

Cercetările continuă în vederea clarificării tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.