Patriarhul Daniel: Mesaj de binecuvântare la început de nou an universitar

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis, la începutul noului an universitar 2022-2023, un mesaj de binecuvântare tuturor studenților, odată cu rugăciunea adresată lui Dumnezeu ca, „prin înțelepciune, viață bună și dreaptă credință, să fie bucurie și mângâiere părinților și profesorilor și întărire Bisericii Ortodoxe”.

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2022 drept An omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului. Rugăciunea este temelia vieții și creșterii spirituale a omului, este mântuitoare și sfințitoare, deoarece ne umple de iubirea lui Dumnezeu Cel atotmilostiv. Creștinul ortodox se roagă mult, știind că rugăciunea aduce multă iubire sfântă în inimă, ne unește cu Dumnezeu, ne ajută să vedem în fiecare om un frate și în fiecare frumusețe a creației un dar de la Dumnezeu. Rugăciunea ne ajută să înfruntăm greutățile vieții și să pregustăm încă din lumea aceasta bucuria Învierii și a vieții veșnice. Nimic nu poate înlocui rugăciunea și nici o activitate nu este mai de preț decât ea, fiindcă aceasta ne dăruiește inspirație și putere pentru cuvântul frumos și fapta bună. Într-o lume agitată, cu ochii pe ceas, pe agendă sau pe calculator, rugăciunea mai scurtă și mai deasă poate deveni o respirație spirituală a sufletului, un izvor de pace și de iubire față de Dumnezeu și de semenii noștri. Rugăciunea ritmează ca un orologiu spiritual viața și creșterea duhovnicească a credinciosului” – a transmis Patriarhul Daniel.

Totodată, Întâistătătorul BOR amintește că „în toată vremea și în tot locul” trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu, să-I mulțumim și să-I cerem ajutorul, deoarece „binele se săvârșește numai cu ajutorul Lui, după cum ne spune Mântuitorul Iisus Hristos: «Fără Mine nu puteți face nimic» (Ioan 15, 5), adică nimic bun. Sfânta Evanghelie ne arată că fiecare clipă a vieții creștinului poate fi un timp al mântuirii. Într-o clipă noi putem câștiga mântuirea prin pocăință, ca tâlharul de pe cruce care s-a pocăit”.

În același mesaj, Patriarhul Daniel amintește că timpul este „darul cel mai de preț al vieții noastre” și avem două moduri de a-l folosi pentru mântuire: „în rugăciune unită cu pocăință pentru greșelile săvârșite, ca răscumpărare a timpului pierdut, și în rugăciune unită cu fapte bune, ca rodire și sfințire a timpului”.

„Tinerii au nevoie atât de rugăciune, ca izvor de speranță, cât și de îndrumare în formarea lor intelectuală și spirituală. De aceea, cooperarea dintre Familie, Biserică și Școală este esențială. Cu prilejul începutului noului an universitar 2022-2023, ne rugăm Milostivului Dumnezeu, Izvorul Iubirii și al Înțelepciunii, să-i binecuvânteze pe toți studenții, profesorii și părinții, dăruindu-le sănătate, fericire și multă bucurie” – a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.

M. T.
Foto credit: basilica.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut