Pas important în procesul de tranziție digitală din România

Legea privind semnătura electronică a fost depusă în Parlament, a anunțat inițiatorul proiectului deputatul liberal clujean Sabin Sărmaș.

„A fost un proces de elaborare lung, anevoios pe alocuri, cu zeci de ședințe și vreo douăzeci de versiuni ale legii, dar sper că vom pune capăt celor aproape zece ani de așteptare pentru acestă lege.

Tehnologia a evoluat mult în ultimii ani și asta ne-a ajutat să avem o abordare actuală, una în care utilizarea semnăturii electronice în mod sigur să fie mai simplă, mai prietenoasă, mai puțin cu token și mai mult cu telefonul mobil, și la un cost mult mai mic.

Am încercat să ne gândim la toți actorii, la cetățean în primul rând, la instituții, dar și companii”, a anunțat deputatul PNL de Cluj. Potrivit parlamentarului, legea vine cu mai multe lucruri importante, printre care actualizarea cadrului normativ prezent, creat acum mai bine de 20 de ani. Legea are ca scop promovarea activităților economice electronice și a comerțului electronic, cu beneficii evidente pentru consumatorul final, care va putea utiliza semnătura electronică la prețuri accesibile.

„Cu toții ne dorim o administrație publică eficientă, cu proceduri simplificate, birocrație redusă și timp de așteptare minim. Creșterea încrederii cetățenilor și a persoanelor juridice în încheierea de acte juridice la distanță este esențială pentru furnizarea serviciilor electronice. Legea oferă cadrul pentru utilizarea semnăturii electronice aplicată cu un certificat emis de o autoritate sau de o instituție publică, un tip de semnătură care va fi disponibil cetățenilor, care va avea valoare de semnătură olografă”, a spus Sabin Sărmaș.

Pentru a simplifica și accelera încheierea actelor juridice între companii, legea propune un model flexibil în care părțile pot conveni asupra efectelor juridice ale oricărui tip de semnătură electronică, în diverse condiții. În plus, se pot crea sisteme electronice interne în care membrii pot stabili valoarea și efectele juridice pentru orice tip de semnătură electronică. Aceste sisteme electronice vor fi supuse unui proces de auditare, care se concentrează pe securitatea datelor și asigurarea trasabilității acțiunilor utilizatorilor din sistem, în ceea ce privește autentificarea și semnarea electronică.

„Un element fundamental în procesul de tranziție digitală și dinamizarea pieței este identitatea și identificarea electronică, care pot accelera numeroase procese și contribui la economia de timp. Nu doar că nu vom mai avea nevoie de dispozitive pe care să le purtăm cu noi pentru a semna electronic, ci, în anticiparea progresului tehnologic, vom recunoaște și semnăturile electronice avansate care folosesc alte tehnologii, acordându-le aceeași valoare juridică”, a precizat deputatul clujean.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut