Parlamentul israelian a votat cu o majoritate covârşitoare împotriva recunoaşterii unilaterale a unui stat

Parlamentul israelian a votat miercuri cu o majoritate covârşitoare o rezoluţie propusă de prim-ministrul Benjamin Netanyahu împotriva oricărei „recunoaşteri unilaterale a unui stat palestinian”, care, potrivit textului, ar echivala cu o recompensare a „terorismului fără precedent” al Hamas, relatează AFP.

Votul are loc la câteva zile după ce cotidianul Washington Post a relatat că Statele Unite şi mai multe ţări arabe aliate lucrează la un plan cuprinzător pentru o pace durabilă israeliano-palestiniană după încheierea războiului dintre Israel şi Hamas, inclusiv un calendar pentru stabilirea unui stat palestinian.

„Acest vot istoric subliniază determinarea noastră colectivă”, a salutat Netanyahu pe platforma X, adăugând: „Nu vom recompensa terorismul cu o recunoaştere unilaterală ca răspuns la masacrul din 7 octombrie şi nici nu acceptăm soluţii impuse”.

Rezoluţia, adoptată de 99 din cei 120 de parlamentari, subliniază că „Israelul respinge categoric dictatele internaţionale privind o reglementare permanentă cu palestinienii” şi că această reglementare poate fi realizată doar „prin negocieri directe între părţi şi fără condiţii prealabile”.

„Israelul va continua să se opună recunoaşterii unilaterale a unui stat palestinian”, deoarece „o astfel de declaraţie după masacrul din 7 octombrie ar oferi o recompensă enormă unui terorism fără precedent şi ar împiedica orice viitor acord de pace”, se arată în textul rezoluţiei.

Războiul a fost declanşat de atacul fără precedent lansat de mişcarea islamistă palestiniană Hamas la 7 octombrie în sudul Israelului, atac care s-a soldat cu moartea a peste 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unor date oficiale israeliene.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut