Parlamentarii întră în vacanță

Senatul şi Camera Deputaţilor intră, de joi până pe 1 septembrie, în vacanţă parlamentară.

Majoritatea PNL, USR PLUS şi UDMR, constituită în decembrie 2020, a reuşit în perioada 1 februarie – 30 iunie, adică în prima sesiune ordinară din acest an, lucrând în pandemie atât fizic, cât şi online, să adopte în Parlament bugetul de stat pentru anul în curs, mai multe acte normative, dar şi multe ordonanţe de urgenţă, să numească conduceri ale unor instituţii aflate sub control parlamentar şi să respingă moţiuni simple şi o moţiune de cenzură ale Opoziţiei.

Prima sesiune a legislaturii 2020-2024 s-a încheiat miercuri, cu o şedinţă comună solemnă, Parlamentul reunindu-se pentru a comemora, pentru prima dată în istoria sa, victimele Pogromului de la Iaşi, din iunie 1941.

Cu o zi înainte de finalul sesiunii, Parlamentul a respins moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată „România eşuată. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîţu”. Numărul total al parlamentarilor care au votat la moţiunea de cenzură a fost de 202, din care „pentru” au votat 201, iar „împotrivă” a fost doar un vot.

Pentru ca moţiunea să fie adoptată, era nevoie de 234 de voturi „pentru”, adică jumătate plus unu din numărul de mandate.

Senatul a avut, miercuri, în ultima zi a sesiunii, plen cu vot final, când a fost adoptat cu vot divergent şi declaraţii contradictorii între parlamentarii coaliţiei un proiect care prevede ca, în cazul neocupării prin concurs a posturilor de directori de şcoli, directorii interimari să fie numiţi de către consiliile de administraţie ale şcolilor şi nu de inspectoratele şcolare.

În coaliţie, s-a convenit organizarea unei sesiuni extraordinare la Senat, în luna iulie, pentru adoptarea proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, după primirea avizului Comisiei de la Veneţia.

Şi la Camera Deputaţilor, în ultima zi din sesiune, a fost şedinţă de plen. În această şedinţă a fost adoptată legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare. Alte două proiecte importante care au primit votul deputaţilor sunt cel potrivit căruia incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi care stabileşte că valoarea indicatorului social de referinţă se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent.

Parlamentul, pe final de sesiune, a revocat-o din funcţia de Avocat al Poporului pe Renate Weber. Revocarea a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională pe 29 iunie. Majoritatea parlamentară intenţiona să îl numească în această funcţie pe Fabian Gyula.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut