Parlamentarii clujeni ai USL nu-şi dau votul pentru Bugetul pe anul 2012

USL Cluj a anunţat că parlamentarii clujeni ai Uniunii nu vor vota Bugetul pe anul 2012 decît dacă se va ţine cont de o serie de propuneri legate în special de creşterea pensiilor şi scăderea TVA. Senatorul Alexandru Cordoş a spus că bugetul pentru 2012 este unul bazat pe cheltuieli şi nu pe programe şi că seamană cu o ’’adunătură de bugete necorelate între ele’’. ’’Bugetele pe programe rămîn simple deziderate. Este unul din cele mai mari bugete de stat post 1989, cu cheltuieli de 27 miliarde de Euro pentru 2012, şi totuşi oferă foarte puţin societăţii, banii vor fi folosiţi cu precădere în campania electorală din 2012’’, a spus Cordoş.

Senatorul clujean a arătat că parlamentarii USL ar putea vota, totuşi, bugetul, dacă se va ţine cont de cîteva propuneri. Printre acestea se numără respectarea legii în ceea ce priveşte pensile, mai precis indexarea pensiilor cu rata inflaţiei (50% din creşterea salariului mediu). ‘’Cel mai probabil, Guvernul îşi propune ca această lege să nu se mai aplice acum. Nu vom accepta ca, în timp ce PDL dă banii publici către clientelă, factura să fie plătită de pensionari’’, a spus Cordoş. O altă propunerea a USL se referă la reducerea CAS cu 5%, pentru a reduce povara existentă pe muncă şi pentru a încuraja crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, USL doreşte scăderea TVA cu 5% de la 24% la 19 %, printr-o etapizare multianuală, precum şi scăderea TVA la 5 % pentru produsele alimentare de bază.

Alte propuneri ale USL vizează cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene, prioritizarea investiţiilor şi stoparea risipei bugetare prin proiecte cu dedicaţie pentru clientela politică, reducerea cu 50% a cheltuielilor cu bunuri şi servicii şi obligaţia primului-ministru de a nu mai folosi Fondul de rezervă decît pentru catastrofe naturale şi nu pentru finanţarea clienţilor politici.

‘’În ceea priveşte judeţul Cluj nu vom susţine un buget care să permită continuarea spăgii. Vom susţine finanţarea pentru Spitalul Regional de Urgenţă, Autostrada Transilvania şi proiectele comunităţilor locale.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.