Pariul cu Sănătatea

“Cele mai mari investiţii ale FSDI în următorii patru ani se vor realiza în sănătate, prin construcţia unui spital republican şi a opt spitale regionale. Valoarea totală finanţată din FSDI este estimată la 3,5 miliarde de euro”. Citatul aparţine Programului de guvernare PSD, iar FSDI este acronimul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

Sună bine, nu-i aşa? Foarte bine, chiar minunat, atâta doar că, în prezent, şi cele opt spitale regionale, şi cel republican nu există nici măcar pe planşetele proiectanţilor. Nu există nici măcar indicii despre amplasamentele “în teren” ale acestora. Nici dotările elementare ale spitalelor cu pricina nu există, fie că vorbim despre paturi, mese, bisturie, tomografe, laboratoare de analiză, mă rog, toate cele ce ar trebui să fie într-un spital. Mai are rost să vorbim despre alte dotări – canalizare, apă, curent, gaz – sau despre o chestie banală, cum ar fi drumurile de acces spre aceste edificii? De fapt, nu prea există nici cadre medicale, căci atât medicii cât şi asisenţii au migrat în masă spre alte spitale care, chiar dacă nu sunt republicane sau regionale, sunt în alte ţări. Iar din câte se aude, în ultimul timp au început să plece chiar şi farmaciştii. Şi – surpriză! – deocamdată nu există nici Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, adică “puşculiţa” din care ar trebui luaţi banii pentru realizarea acestor investiţii.

Şi totuşi, ce există? Există celebrele “biocide”, dezinfectanţii care nu dezinfectează nimic. Există la fel de celebrele carduri de sănătate, care funcţionează când şi când. Există Casele Naţionale de Asigurări de Sănătate – un sistem care s-a dovedit atât de disfuncţional, că toată lumea s-a săturat de el, inclusiv unii dintre cei care au lucrat acolo. Există, desigur, mulţi, prea mulţi bolnavi. Mai există o rată de aproape 50% a deceselor care pot fi prevenite (aici suntem campioni, media europeană fiind de 33%). Există şi nenumărate controverse privind taxa de clawback – din care mai înţelege nimeni nimic -, plus un proiect de lege care ar ieftini leacurile cu 35%, dar care este puternic contestat de producători. Există salarii prea mici în tot sectorul sanitar, dar există şi “coplata” în spitale. Şi mai există o subfinanţare cronică a sistemului de sănătate din România. Aici iarăşi suntem campioni europeni. România este, de departe, statul din Uniunea Europeană care alocă cel mai mic procent din Produsul Intern Brut (5,1%) pentru sănătate, la polul opus fiind Suedia, Franţa, Germania şi Olanda, care au alocat fiecare aproximativ 11% din PIB în acest scop. Concret, la noi se “dau” doar 388 de euro pe cap de locuitor pentru sănătate. Bulgarii dau 504, polonezii 684 şi ungurii 757. Pentru albanezi nu există date statistice.

Poate că mă înşel, dar mi se pare mult mai simplu să fie îmbunătăţite câteva, doar câteva, dintre chestiile care există. Poate că este mai simplu să se cumpere nişte biocide cumsecade. Sau să se remedieze sistemul ăla de carduri de sănătate. Sau să se găsească un nivel al taxei clawback acceptabil şi pentru producători şi pentru pacienţi. Poate că este mai simplu să dăm mai mulţi bani la Sănătate. Pur şi simplu să alocăm mai mult din PIB pentru acest sector, aşa cum cer insistent, de ani şi ani de zile, toţi cei din sistem.

Toate acestea mi se par mult mai simplu de rezolvat decât construirea a nouă spitale, oricât ar fi ele de regionale şi de naţionale. Nu că n-ar fi nevoie de ele. Sigur că este nevoie. Dar simpla lor construire nu rezolvă deficienţele din sistemul de sănătate, aşa că, şi de vor fi făcute, fără a înlătura celelalte neajunsuri lucrurile ar merge cam la fel ca acum. Inclusiv în noile spitale. Şi, tare mi-e teamă că, până când vor fi terminate minunăţiile alea, va mai curge multă apă pe Someş sau pe Dâmboviţa.

Şi îmi mai este teamă că toate aceste planuri seamănă cu un alt plan. Un plan botezat “pariul cu agricultura”.

Viorel DĂDULESCU