Păreri înveninate

RADU VIDA

Olandez. Diplomat. Şi, mai nou, ziarist. Robert van Lanschot. Mi-e ruşine de neruşinarea lui. Şi de cele ce a putut declara în Handelsblatt. Şi, mai ales, mi-e ruşine că trebuie să repet cele inepţii puse pe hîrtia unui cotidian, respectat, dealtfel.

Începem cu un citat: „Nimeni din Balcani nu ştie ce e un costum Chanel, nu cunoaşte arta culinară a lui Bokus, nu ştie de Pippi Longstocking, grădinile englezeşti, eseurile lui Montaigne, jocurile Lego”. Vă daţi seama ce-i în mintea unui fost diplomat, ce a bătut Bosnia, Kosovo, Irak, Eritreea, fiind în misiune de mare ţinută pentru ţara sa? Şi, cînd a trebuit să părăsească saloanele cu frac şi papion, a dat de un pix şi a mîzgălit: locuitorii din Balcani nu sînt europeni. Cît de întunecat trebuie să fii!? Ce doctrine înţepenite în rugină s-au fixat pe creieraşul individului? Şi, mai presus de toate, cum poţi jigni, de pe poziţia unui reprezentant al unui popor, semeni întru raţiune? Invectivele continuă în declaraţii, iar Robert nici nu clipeşte cînt spune că oamenii din Balcani nu sînt albi, că nu au contribuit cu nimic la cultura europeană, că, în fine, Bosnia, Bulgaria, Grecia nu sînt de acord cu ideea europeană (!?!) Ba, mai mult, sînt mai apropiate de Turcia. Şi ce-i rău în Turcia? Zice marele analist că Europa începe de la Podul Vechi de peste rîul Nevetra, Mostar (Bosnia-Herţegovina). Poate. Dar, sigur, în capul olandezului e o zburătăceală continuă şi browniană, necontrolată nici măcar de propriile afirmaţii.

Nu sînt avocatul nimănui. Nici măcar al meu. Şi, cum pe noi nu ne-a băgat în oala cu smoală a gîndirii lui evropene, nici că ar fi trebuit să-mi pese. Dar – pentru Dumnezeu! – ne aflăm în secolul XXII şi, credeam, asemenea afirmaţii au aparţinut doar primei jumătăţi a secolului trecut. M-am înşelat. Susţinînd ideea neextinderii  Europei cu aceste state balcanice, autorul inepţiilor proferate într-un ziar german „uită” că din cauza lor, a orgoliului nemăsurat şi îngîmfării exagerate, au fost implantate, aici, în Balcani, aceste popoare. Şi, intenţionat, ignoră că aceste popoare au un patrimoniu cultural, de o valoare cel puţin egală cu a poporului din care se trage… van Lanschot-şagul domniei sale.

Nu ştiu ce valoare au drogurile consumate în disperare de olandezi şi celelalte naţii din Vest, cert este că, odată cu „europenizarea” acestui colţ de lume, în Balcani, drogurile fac ravagii. Habar n-am ce înseamnă pentru cultura olandeză promovarea curvelor în buricul tîrgurilor de mare epatare civilizatoare. Cert este că popoarele balcanice mai au acel necesar, zic eu, gram de pudoare, în care sexul nu se face chiar în stradă, stingînd pînă şi „becul roşu”. Habar n-am de ce diplomatu’ lor nu l-a citit pe Platon şi Aristotel, căci pînă la eseurile lui Montaigne şi Delacroix multe şi înţelepte cuvinte au croşetat grecii. Ar fi aflat că şi balcanicii ştiu găti, mai dihai decît reţetele numitului bucătar, adulat de Robert.

Dincolo de exagerările degustate de la Giovanni Papini (pe care, oricum, nu l-a înţeles, chiar dacă l-a citi), produsul extremei drepte olandeze face figuraţie într-un film care e displăcut de toată Europa. N-or fi balcanicii chiar albi, după cum se exprimă reputatul fost diplomat şi jurnalist, dar pute de la o poştă că spiritul revanşard n-a murit. Ba înfloreşte chiar în ţările care propovăduiesc, în gura mare, respectul faţă de aproape etc.