Panica pe aeroportul din Viena

O turistă americană, care a vrut să ia ca amintire o grenadă de mână, a declanşat alarma pe aeroportul internaţional din Viena, care a trebuit să fie parţial închis, potrivit televiziunii publice, citată de EFE.
Potrivit postului ORF, turista în vârstă de 24 de ani a găsit grenada din cel de-al Doilea Război Mondial, în zona alpină, şi a crezut că poate să o ia cu ea ca amintire de călătorie.
În camera de hotel, tânăra a spălat neobişnuitul ‘souvenir’ pentru a nu murdări bagajul cu care urma să plece a doua zi de la Viena.
Tânăra şi-a da seama de pericol şi s-a consultat cu agenţii vamali ai terminalului 3, fapt ce a declanşat alarma în faţa riscului ca grenada de război să explodeze.
Direcţia poliţiei a informat că incidentul nu a afectat luni zborurile şi nici nu a pus viaţa pasagerilor în pericol.
Turista a fost în schimb obligată să plătească o amendă usturătoare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.