Până în 22 februarie se mai pot cumpăra titluri de stat

Titlurile de stat Tezaur din noua emisiune lansată la începutul acestei luni mai pot fi cumpărate: * până în 22 februarie de la unitățile Trezoreriei Statului * până în 21 februarie prin rețeaua de oficii poștale ale Poștei Române, din mediul urban * până în 20 februarie prin rețeaua de oficii poștale ale Poștei Române, din mediul rural.

Titlurile din aceastăemisiune au scadențe la 2, 3 și 5 ani, dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat sunt în formă dematerializată și au valoarea nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

La cumpărare sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Nu există o plafonare a sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestei emisiuni.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care trebuie să prezinte documentele legale care le atestă această calitate.

Prospectul de emisiune este publicat pe site-urile www.mfinante.gov.ro (secțiunea Tezaur), www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.