„Pălitura” sub centura scapulară

În editorialul de azi mi-am propus să fiu flamboaiant, zgondos şi sobru în acelaşi timp, dar nu impudic ori grosolan într-un alt timp. Deşi am fost etichetat – sper că nu permanent – drept vulgar, acuzat că la masă ţin cuţitul în mâna stângă şi folosesc beţele de chibrite pentru a-mi construi, fără aracet, discursul. Le recomand cu căldură celor care nu mă iubesc nici platonic şi le provoc indigestie că n-au decît să aprindă beţele de chibrite, folosind o brichetă fără gaz şi astfel să-mi distrugă…opera de trei parale. Nu-mi rămâne decât să îngurgit pantagruelic criticile, acceptându-le ca fiind constructive tot atât cât pot accepta că feţele alungite pictate de livornezul Modigliani sunt rotunde privite din alt unghi. Le connaisseurs ştiu bine la ce mă refer sau vor zice c-o dau de gard. Cui nu i s-a întâmplat să rateze cu poarta goală?

Aflându-ne încă în anotimpul deprimant a lui Serghei Esenin, mă dau cu sania trasă de doi reni din plastic pe asfaltul „neted” ca palmele bunicii şi mă întorc la ceea ce, zic eu, ştiu să scriu mai bine, adică la sport, iar cel mai bun sport e scrisul. Că românul se pricepe la politică, sport şi nimic. Alţii nu sunt de aceeaşi părere şi le transmit…salutări de la Agigea! De ce sport? Pentru că oraşul nostru hipertrofiat demografic tocmai găzduieşte două evenimente ce nu implică echipe locale, ci naţionale, în joc fiind numele României. Şi ştiţi bine la ce mă refer: Cupa Federaţiei la tenis de câmp şi meciul de rugby România – Germania din Cupa Europeană a Naţiunilor. Evenimente ce pun, din nou, nu altfel, decât pe merit, Clujul pe harta europeană a sportului şi face ca oraşul de sub Feleac să-şi păstreze, ca timbrul lipit pe plic, statutul de „capitală” a sportului românesc. Şi asta, fără îndoială, spre nemulţumirea miticilor, care digeră foarte greu ideea că Provincia aleargă pe culoarul întâi şi că ora exactă în sport nu se mai dă de la Bucureşti, precum odinioară. Când ne reglam pobedele şi raketele, ascunse bine sub manşeta cămăşii, după cum „lătra” Capitala.

Gata, Big-Ben-ul s-a mutat la Cluj din multe puncte de vedere, dar astăzi mă voi rezuma strict la sport. Lovitura aplicată cu forţa unui boxer de categorie grea sub ceea ce ştiinţific numim „cingulum membri superioris” este echivalentă, pentru bucureştenii ce nu prea ştiu să piardă, cu o dispnee ce tinde să devină cronică. Simona Halep e la Cluj şi asta îmi ocupă tot timpul. Deja mă simt ca la Australian Open. „Primadona” sportului românesc nu va juca contra Canadei, dar simpla prezenţă a acesteia deja le-a provocat frisoane adversarelor, care au contactat o mononucleoză infecţioasă de la sărutul cu…performanţa. De care canadiencele sunt străine, aşa cum au fost la naştere de Canada. Nu vorbesc prostii. Carol Zhao a văzut lumina zilei în China, la Chingqing, printre rădăcinile de ginseng, iar Gabriela Dabrowski are origini poloneze. Te întreb pe tine, soare, de când Bianca Andreescu e un nume canadian? Globalizarea şi efectele sale mai mult sau mai puţin nocive. Închei într-o notă entuziastă, în ton de roz, având convingerea că la Cluj se vor mai derula multe lucruri frumoase mai ales în domeniul sportului şi toate aceste evenimente care astăzi ne apar ca fiind senzaţionale vor fi percepute drept normale într-un oraş a cărui dezvoltare şi ascensiune este fulminantă, herculeană de-a dreptul. Până la următoarea întâlnire, să facem linişte, serveşte România!

Cristian FOCŞANU